Sfârşitul vestitei taxe auto româneşti este aproape. Pasul înapoi făcut recent de Guvern prin amânarea publicării ordonanţei privind taxa de poluare a autovehiculelor arată clar că oficialii de la Bucureşti se tem că actul normativ nu va trece de pragul uşii Parlamentului, iar efectele vor prăbuşi întregul eşafodaj construit în doi ani de miniştri de finanţe şi de mediu aparţinând mai multor partide politice.
Fără a fi un clarvăzător, cred că pot enumera, chiar în ordine cronologică, avalanşa de evenimente care vor veni. Mai întâi, noua ordonanţă va fi respinsă de Parlament, lăsând în vigoare, pentru că nu se poate altfel, vechiul sistem de taxare aplicat de la 1 ianuarie 2007. Apoi, Comisia Europeană va condamna statul român din cauză că prima variantă nu corespunde legislaţiei europene, pentru ca, în final, orice urmă de taxă să dispară.
Din nefericire însă, România nu îşi poate permite luxul de a renunţa la ideea limitării avalanşei de maşini vechi venite dintr-o Uniune Europeană care nu ştie cum să mai scape de ele şi va încerca un alt sistem de calcul. Aici intervine revista Capital, care propune o metodă de taxare mult mai logică, mai uşor de tolerat şi cu efecte mai clare, nediscriminatorie şi inspirată din alte taxe europene.
Nu ne considerăm profesori în materie şi nici nu avem o logică infailibilă, dar avem puterea de a spune că o taxă de mediu trebuie plătită de toţi poluatorii, chiar dacă devine o măsură nepopulară într-un an electoral. Ştim că sistemul propus de noi este perfectibil şi că nu suntem obligaţi la un asemenea demers, însă, după ce am criticat, pe bună dreptate, ceea ce Guvernul a numit ba taxă de primă înmatriculare, ba taxă de poluare, am dorit să facem şi pasul următor.
Să ne punem mintea la contribuţie şi să lansăm în dezbatere publică, una reală, care poate dura câteva luni până la abrogarea ambelor variante deja existente, o variantă de taxă care să nu doboare contribuabilul şi nici să nu aibă nuanţe discriminatorii.
