Te-ai întrebat vreodată de ce câinele tău mănâncă iarbă? Iată care este explicația

caine

Câine / SURSA FOTO: Dreamstime

Mulți stăpâni de câini încep să-și facă griji atunci când patrupedul lor mănâncă iarbă, fără să știe că acest comportament nu este dăunător animalului de companie, ba chiar e cât se poate de comun. Unele sondaje au arătat că până la 80% dintre oamenii care au câini i-au observat făcând frecvent asta.

Studiile din Parcul Național Yellowstone arată că materia vegetală (în mare parte iarbă) se găsește în procent de 74% în materia lor fecală a câinilor. Și există numeroase motive pentru care câinii mănâncă iarbă. Se crede că o fac pentru a adăuga fibre în dieta lor, pentru a-și provoca vărsături, dacă se simt rău, sau pur și simplu din plictiseală. Realitatea este cu totul alta, susțin experții, potrivit The Conversation.

De ce mănâncă iarbă

Mulți oameni cred că patrupedele lor mănâncă iarbă atunci când le doare stomacul, iar asta îi ajută să vomite. Se pare că nu este cea mai bună explicație. Un studiu care a cuprins 12 câini care mâncau zilnic iarbă a constatat că au existat puține episoade de vărsături, iar cele care au apărut au venit după ce câinele a mâncat.

Mai mult: dacă un câine are o tulburare gastrointestinală ușoară, este foarte puțin probabil să mănânce iarbă, în loc să aibă o dietă normală.

O altă teorie este aceea că iarba este un laxativ sau că le asigură fibrele de care au nevoie. Există puține dovezi științifice privind majoritatea acestor teorii. Același studiu pe câini, unde toți au fost deparazitați, a arătat că nu au avut probleme digestive anterioare. Cu toate acestea, toți cei 12 câini au mâncat iarbă.

Pentru că îi place!

Principala constatare a fost că, atunci când câinele nu mâncase nimic, a fost mult mai probabil să mănânce iarbă. Pe scurt, cu cât câinele era mai flămând, cu atât a fost mai probabil să mănânce iarbă. Prin urmare, se poate spune că motivul pentru care câinele mănâncă iarbă este unul foarte simplu: pentru că îi place! Când se plictisește, mestecatul ierbii îl ajută să scape de acea plictiseală.

Ruperea ierbii poate fi pentru el o adevărată plăcere. În plus, textura și gustul ierbii îi oferă ceva diferit de ceea ce mănâncă de obicei. Este posibil să observați chiar că preferă iarba în anumite anotimpuri, iarba proaspătă, de primăvară, fiind o delicatesă pentru animalul de companie.

Există un motiv pentru care nu ar trebui să lași câinele să mănânce iarbă?

Da, sunt mai multe. În primul rând, s-ar putea să nu doriți ca animalul de companie să mănânce gazonul imaculat al vecinului.

În plus, iarba este uneori tratată cu erbicide. Unele consilii locale folosesc un colorant special pentru a arăta unde a fost pulverizat erbicid și asta poate fi de mare ajutor. Substanțele chimice pentru gazon sunt detectate frecvent în gazon timp de până la 48 de ore după aplicare și au fost detectate și în urina câinilor.

Cercetările au sugerat că poate exista o legătură între cancerul vezicii urinare la câini și expunerea la erbicide. În afară de iarbă, multe frunze, flori și fructe de pădure pot fi toxice pentru câine. este vorba de plante precum oleandru și crin arum; chiar și oregano și frunzele de dafin pot provoca vărsături și diaree la câini.