Ce se întâmplă dacă creditorul începe executarea silită, chiar dacă nu ai nimic pe numele tău? Ce se întâmplă dacă debitorul nu are venituri sau are doar venituri protejate de lege? Răspunsul la aceste întrebări, mai jos!
Ce se întâmplă dacă creditorul începe executarea silită, chiar dacă nu ai nimic pe numele tău?
Executarea silită este o ultimă soluție pentru creditorii care vor să își recupereze banii de la debitori care nu au plătit. Aceasta este reglementată de lege și se face prin intermediul executorilor judecătorești, cu unele excepții pentru datoriile fiscale, unde autoritățile fiscale pot interveni conform altor reguli.
Când un creditor vrea să înceapă executarea silită, el trebuie să aibă un „titlu executoriu”, adică un document care dovedește că are dreptul să ceară banii. Acest document poate fi, de exemplu, o decizie a instanței, un contract de ipotecă, un contract de leasing sau o cambie.
Creditorul depune o cerere la executorul judecătoresc care are competență în zona unde locuiește debitorul. Executorul judecătoresc va urma niște pași pentru a începe procesul, care includ obținerea aprobării de la instanță, somarea debitorului (îi spune că trebuie să plătească) și aplicarea măsurilor de executare.
Aceste măsuri pot include confiscarea bunurilor tale (mobiliare sau imobiliare), blocarea conturilor bancare, reținerea sumelor pe care le datorează alți oameni debitorului, sau chiar confiscarea bunurilor tale.
Ce se întâmplă dacă debitorul nu are venituri sau are doar venituri protejate de lege?
Dacă un debitor nu are venituri sau are doar venituri care nu pot fi confiscate conform legii, executorul judecătoresc poate decide să oprească procedura de executare silită. Aceasta este explicată în Codul de Procedură Civilă, care spune că executarea silită se încheie dacă nu mai există bunuri care pot fi confiscate sau dacă bunurile existente nu pot fi valorificate.
Totuși, oprirea executării silite nu înseamnă că problema este rezolvată definitiv. Procedura poate fi reluată mai târziu, în termenul de prescripție, care este de obicei de 3 ani, dar poate fi de 10 ani în cazul anumitor titluri. Acest termen începe să curgă de la data la care creditorul are dreptul de a solicita executarea.
Dacă debitorul este de rea-credință sau nu își gestionează bine bunurile, legea le permite creditorilor să ia măsuri suplimentare.
Una dintre aceste măsuri se numește acțiunea oblică. Aceasta le permite creditorilor să acționeze în numele debitorului pentru a recupera bunurile, în cazul în care debitorul nu face acest lucru, chiar dacă este vorba de bunuri care nu sunt strict personale.
În plus, dacă debitorul vinde bunuri la prețuri foarte mici pentru a-și înșela creditorii, creditorul poate folosi o altă acțiune, numită acțiune revocatorie, pentru a anula aceste tranzacții. Aceasta înseamnă că bunurile vândute pot fi readuse în patrimoniul debitorului și pot fi apoi confiscate.
Așadar, chiar dacă debitorul nu are bunuri pe numele său, legea le oferă creditorilor mai multe modalități de a-și recupera datoriile, ne explică „the Legal Badger”.