Mare atenție la acest mesaj! Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) îi avertizează pe români cu privire la un nou mesaj în care este folosită imaginea instituției.
A apărut o nouă campanie de mesaje false în numele ANAF, prin care se solicită achitarea unor sume de bani până în data de 8 aprilie.
ANAF informează că astăzi numeroși contribuabili au primit mesaje false, transmise în numele ANAF, prin care li se solicită să achite sume de bani până în data de 8 aprilie, „în caz contrar, inspectorii antifraudă vor porni o investigație și se va înainta Poliției un ordin de reținere”.
Solicitarea frauduloasă a fost transmisă de pe o adresă de email care nu aparține instituției, iar documentul conține greșeli gramaticale precum și o serie de elemente, nespecifice comunicărilor ANAF.
Nu deschideți mailurile!
„Atragem atenția, pe această cale, să nu deschideți aceste emailuri și să nu accesați documentele anexate sau linkurile din conținut” a atenționat ANAF.
Reamintim că Serviciul Spațiul Privat Virtual, pus la dispoziția contribuabililor, gratuit, a fost creat și dezvoltat pentru o comunicare securizată cu instituția.
Hoții cibernetici au mai avut tentative de campanii cu mesaje false și mulți români au căzut în plasa hoților cibernetici. ANAF a dat sfaturi pentru cei care primesc astfel de mesaje de fiecare dată. Instituția spune că mesajul nu ar trebuie deschis, cum nu ar trebui accesate nici linkurile sau documentele prezente în astfel de mesaje.
Nu transmiteți banii solicitați!
Hoții cibernetici s-au mai folosit de identitatea acestei instituții pentru a-i păcăli pe contribuabili. Reprezentanții ANAF au fost nevoiți, în cursul anului trecut și începutul acestui an, să atenționeze de mai multe ori cu privire la astfel de mesaje.
„Atenţie! Din nou, mesaje false în numele ANAF! La sesizarea unor contribuabili, ANAF atenţionează, la nici o lună de la precedentele emailuri ale unor infractori cibernetici, cu privire la mesaje false transmise în numele instituţiei, prin care contribuabilii sunt anunţaţi că au de plătit impozite către sistemul bugetar din România.
Şi, în niciun caz, să nu transmiteţi bani către conturile menţionate! Reamintim tuturor contribuabililor că ANAF a dezvoltat şi pus la dispoziţia contribuabililor, gratuit, serviciul Spaţiul Privat Virtual, pentru o comunicare securizată cu instituţia”, nota la vremea respectivă ANAF pe pagina oficială de Facebook, acolo unde dădea și un exemplu de astfel de mesaj fraudulos.