Românii ar trebui să fie mai atenţi când încalcă anumite reguli simple, în prezenţa unui poliţist. Orice i se poate întâmpla, într-o clipă de neatenţie! Consecinţele pot fi grave, după cum a aflat-o pe pielea lui un bucureştean.
Bucureştenii şi nu numai ar trebui să fie mai atenţi când încalcă regulile de circulaţie şi cum se comportă în faţa poliţiştilor. Poliţiştii locali din Capitală au relatat modul în care un bărbat a fost încătuşat, după ce a traversat neregulamentar, nerespectând indicaţiile agentului aflat în misiune.
“Ieri in jurul orei 17.10, polițiștii locali ai Serviciului Circulație Rutieră din cadrul D.G.P.L.C.M.B. au avut o altercaţie cu un pieton care nu a respectat indicaţiile agentului aflat in misiune”, se arată în mesajul postat de cei de la Poliţia Locală Bucureşti.
De ce a ajuns bărbatul respectiv în cătuşe
Pentru că bărbatul nu a respectat indicaţiile poliţistului şi, ulterior, a devenit recalcitrant și agresiv, el a fost încătuşat şi condus la o secţie de Poliţie, unde s-au întocmit actele procedurale pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj.
“În timp ce echipajul Poliţiei Locale Bucureşti asigura măsuri de fluență a traficului rutier în zona șos. Colentina / șos. Fundeni, unul dintre agenți a fost nevoit să imobilizeze un pieton după ce acesta nu a respectat indicaţiile sale, devenind recalcitrant și agresiv.
Persoana în cauză a fost încătușată și condusă la o secţie a Poliţiei Naţionale în vederea stabilirii identității și a întocmirii actelor procedurale pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj”, scrie evz.ro.