Fierul este un mineral care face multe pentru organism, dar, în primul rând, este responsabil pentru producerea hemoglobinei, o proteină din celulele roșii din sânge care ajută la transportul oxigenului din plămâni către restul corpului.
Nutrientul este necesar mai ales pentru creșterea fizică și dezvoltarea neurologică.
Care sunt simptomele deficitului de fier
Dacă nu obțineți suficient fier, fie din alimentație, fie din suplimente, puteți suferi de anemie, care poate avea o mulțime de simptome, dar care se distinge în primul rând prin oboseală sau lipsă de energie, paloarea pielii și slăbiciune fizică, potrivit The Messenger.
Pe termen scurt, simptomele carenței de fier nu sunt întotdeauna evidente. Dacă vreți să știți care este nivelul de fier, un simplu test de sânge vă poate spune.
Există unele grupuri care pot fi mai expuse riscului decât altele. Adolescentele și femeile cu menstruație abundentă, femeile însărcinate, sugarii și persoanele cu anumite afecțiuni cronice, cum ar fi insuficiența cardiacă sau cancerul, pot prezenta un risc mai mare de deficiență de fier.
Sugarii, adolescenții și vârstnicii, expuși unui risc mai mare
Carența de fier este oarecum neobișnuită, dar anumiți oameni sunt expuși unui risc mai mare, avertizează experții.
Sugarii, adolescenții și vârstnicii pot avea probleme specifice, care pot duce la deficiența de fier. De asemenea, femeile care au menstruații abundente sau sunt însărcinate, dar și veganii. Iată semnele care trebuie să vă dea de gândit.
Vă simțiți obosiți și lipsiți de vlagă
Oboseala este, probabil, simptomul cel mai frecvent asociat cu deficitul de fier. Motivul epuizării? O lipsă de oxigen!
„Când aveți anemie, aveți mai puține celule sanguine pentru a transporta oxigen către organele vitale ale corpului”, spune medicul generalist Ian Tong.
Simțiți că nu mai aveți respirație când faceți sport
Când aveți carență de fier, este greu pentru organism să obțină oxigenul de care are nevoie atunci când este activ. De aceea, unul dintre cele mai frecvente semne ale carenței de fier (și forma sa mai gravă, anemia) este capacitatea scăzută de a face mișcare, explică profesorul Marc J. Kahn.
Care sunt alimentele bogate în fier
Vestea bună este că avem la dispoziție o varietate de alimente care pot asigura aportul de fier. Iată câteva exemple de alimente bogate în fier:
- Spanacul
- Brocoli
- Fasolea albă
- Fasolea roșie
- Nuci, semințe
- Ciocolata neagră
- Lintea
- Cartofii cu coajă
- Cereale fortificate
- Orez sau pâine
- Stafide
- Carne
- Păsări de curte
- Fructe de mare
Fierul este absorbit mai bine atunci când este consumat împreună cu vitamina C. Așa că, dacă doriți să creșteți aportul, luați în considerare consumul de pui și broccoli, ardei dulci și friptură la grătar sau chiar o salată de spanac acoperită cu citrice.
Fierul alimentar vine sub două forme: hem și non-hem, conform NIH. Hem se găsește doar la animale – păsări de curte, carne și fructe de mare. Non-hem poate fi găsit în alimentele fortificate (cum ar fi anumite cereale), plus surse vegetale, cum ar fi legumele verzi cu frunze și lintea. Sursele de fier hem sunt mai ușor absorbit de organism, în timp ce non-hem este mai puțin bine absorbit.