Fraude online au luat amploare! Cum îți poți menține contul Gmail în siguranță?
Google a observat o creștere mare a atacurilor online începând din noiembrie 2024 și a spus că este mai dificil ca niciodată să protejeze căsuțele de Gmail. Deși majoritatea atacurilor sunt blocate de sistemele de securitate Gmail, Google avertizează că un nou val de fraude este în desfășurare.
Compania ne încurajează să fim atenți și să raportăm orice e-mailuri suspecte, marcându-le ca spam sau phishing.
Atacatorii își adaptează metodele în această perioadă festivă, dar că și ei își îmbunătățesc constant sistemele de protecție pentru a ține utilizatorii în siguranță. Așadar, este important să rămânem vigilenți și să fim precauți atunci când primim mesaje suspecte.
Există trei tipuri principale de fraude
Se pare că hackerii au devenit mai sofisticați și au găsit noi metode de înșelătorie. Google a identificat trei tipuri principale de fraude de care trebuie să fim atenți.
Primul tip de înșelătorie implică facturi false care conțin numere de telefon suspecte. Când victimele sună la aceste numere, ajung să vorbească cu așa-ziși “agenți” care încearcă să le convingă că au datorii mari de plătit.
A doua metodă folosește numele celebrităților pentru a câștiga încrederea oamenilor. Escrocii trimit mesaje care par a veni de la vedete sau folosesc poze cu acestea pentru a promova diferite produse. Aceștia păcălesc victimele cu oferte care sunt „prea bune ca să fie adevărate”.
Cea mai periculoasă metodă este șantajul direct. Hackerii trimit mesaje care conțin informații personale, precum adresa de domiciliu și, uneori, chiar poze cu locuința victimei. Apoi amenință că vor publica aceste date personale dacă nu se plătește o răscumpărare.