Estimările indică o dublare a pieţei de artă în 2010 faţă de anul trecut. Dovadă a interesului crescut al investitorilor stă şi cazul unui român care a achiziţionat numai lucrări ale lui Ştefan Luchian în valoare de 200.000 de euro. Toate în acest an.
Din afara domeniului, să spui că vânzările de opere de artă au explodat în ultima perioadă poate părea hazardat. Afirmaţia se justifică, însă, odată ce arunci o privire asupra cifrelor: după prima jumătate a acestui an, casele de licitaţii înregistraseră vânzări de 3,03 milioane de euro, reprezentând nu mai puţin de 83% din totalul tranzacţiilor încheiate tot anul trecut. Mai mult, în clasamentul celor mai importante 20 vânzări din istorie, jumătate dintre ele au fost realizate în ultimul an şi jumătate, deci după debutul crizei financiare. Iar şase din cele mai valoroase zece tranzacţii realizate în 2009 şi 2010 au avut loc în primele şase luni ale acestui an.
Care a fost declicul acestei „frenezii“ a achiziţiilor? Explică pe larg Alexandru Bâldea, director operaţional al casei de licitaţii Artmark: „2009 a fost anul investitorilor, anul în care din ce în ce mai multe persoane cu resurse financiare au început să se intereseze de randamentele de creştere a valorii investiţiei în artă. 2010, pe de altă parte, pare a fi în egală măsură un an al investitorilor şi unul al achiziţiilor antiinflaţioniste. Cu alte cuvinte, de teama inflaţiei, atrase întâi de criză, apoi de mecanismele de combatere a crizei, din ce în ce mai multe persoane îşi transferă activele financiare din zona monetară ori obligatară (depozite, titluri de stat) în cea a valorilor intrinseci (aur, diamante, artă de patrimoniu)“.
Un rol important în creşterea numărului de tranzacţii l-a avut şi transformarea radicală a pieţei de artă, în general, şi a caselor de licitaţii, în particular, în ultima perioadă. „Pe măsură ce piaţa de artă se modernizează, se transparentizează şi se înzestrează cu instrumente de informare şi garantare a valorii, se transformă într-o autentică bursă, urmărită nu numai de investitori, ci şi de colecţionarii ce nu mai neglijează calculele de randamente ale achiziţiilor din pasiune. De altfel, participarea la licitaţii devine din ce în ce mai degajată, licitaţia a început să devină un real spectacol şi să atragă prezenţe dintre cele mai notabile din lumea de business şi mondenă, ce licitează deschis, nu prin intermediari, sume semnificative.“
Preferinţele cumpărătorilor de artă
În mare, clienţii aşa-numiţi „elite“ (clienţii constanţi şi dispuşi să investească în artă sume mari şi foarte mari) abordează două tipuri de perspective: fie achiziţionează opere ale mai multor artişti, cu accent pe clasici şi impresionişti, fie se concentrează asupra unui singur artist. „Avem un client elite care a investit aproape 200.000 de euro exclusiv în Luchian sau un client care a investit peste 100.000 de euro în Pallady“, exemplifică Alexandru Bâldea.
Analiză de caz
Creştere cu 5.000% în 20 de ani
Lucrările lui Constantin Piliuţă se vindeau înainte de Revoluţie cu preţuri echivalente cu un salariu bun, dar nu foarte mare. Spre exemplu, o lucrare putea fi cumpărată şi cu 2.000 de lei (în condiţiile în care salariul unui inginer era de 3.500 de lei). Chiar şi după 1990, un tablou de Piliuţă ajungea cu greu la 200 de dolari. Cei inspiraţi au putut atunci să-şi aleagă cele mai bune lucrări, însă foarte puţini se gândeau la ele ca la o investiţie. 1994 a marcat începutul unei creşteri constante a cotei sale de piaţă, generate în parte de apariţia investitorilor, oameni de afaceri care au înţeles că opera de artă poate deveni şi în România o variantă la fel de sigură precum aurul sau diamantele. La începutul anilor 2000, unele magazine de specialitate ofereau la preţuri nenegociabile lucrări cu 2.500 şi 3.500 de dolari, şi toate îşi găseau rapid cumpărători. O ruptură majoră s-a produs în momentul în care moneda de referinţă a fost schimbată din dolar în euro. Vănzătorii nu au adaptat preţurile, ci doar au înlocuit moneda, astfel încât preţurile au crescut, practic, cu aproximativ 20%. Astăzi, orice cumpărător e dispus să plătească pentru o lucrare bună de-a lui Piliuţă sume de 4.000-6.000 de euro, iar atunci când dimensiunile sau modul de realizare a picturii sunt excepţionale, chiar 10.000 de euro. (Mihail Stomff, director comercial, Artmark)
