dublu standard – toate acestea nu ne fac nici mai competitivi, si nici nu ne aduc mai aproape de Europa. Ceea ce ne-ar apropia de modul de gandire si de actiune european ar fi tocmai politicile publice active, fireste cu respectarea legislatiei europene.In Europa se poarta acum ajutoarele de stat pentru obiective orizontale, cum ar fi cercetare-dezvoltare, pregatire profesionala, mediu inconjurator, dezvoltare regionala. Exista o serie de planuri de actiune la nivel european tocmai pentru incurajarea acestor obiective. In Romania, in schimb, aceste ajutoare sunt inca marginale ca pondere in totalul ajutoarelor de stat, aproape nesemnificative. La noi, in categoria de ajutoare orizontale, predomina ajutoarele pentru salvare-restructurare (cel de-al doilea termen s-a dovedit mai degraba un eufemism in economia romaneasca). Mai exista, desigur, si tari europene in care ajutoarele sectoriale sunt importante. Spania, de exemplu, da un miliard de euro pe an pentru industria carbunelui. Dar ii da pe fata, prin subventii directe. Polonia subventioneaza, tot direct, industria de textile si confectii; nu cu mult, doar 1% din totalul ajutoarelor lor de stat, dar tot e o diferenta intre 1% de la ei si 0% de la noi. Dar ajutoarele de stat sunt doar o parte, nu cea mai importanta, a politicilor publice. Sa ne referim, de exemplu, la mixul de politici de sprijinire a cercetarii, dezvoltarii si inovarii. In Irlanda, ca sa luam un caz la intamplare, abordarea este extrem de centralizata, cu comitete guvernamnentale care urmaresc indeplinirea unei strategii multianuale de sprijinire a cercetarii dezvoltarii si cu multe agentii guvernamentale de implementare a strategiei respective. In Germania, ca sa luam alt caz, abordarea este mult mai descentralizata; dar guvernul central tot cheltuie peste 12 miliarde de euro pe an pentru sprijinirea cercetarii-dezvoltarii. si intr-un caz, si intr-altul, accentul e pus pe politici care nu implica ajutoare de stat, sunt universal aplicabile si, cu siguranta, nu au cum sa strice. O masura comuna nu doar in aceste doua cazuri, dar in majoritatea tarilor UE, este finantarea unor fonduri de capital de risc, care sa atraga si capital privat si care sa investeasca in firmele inovatoare. Alta masura comuna este investitia masiva in educatie si, mai ales, in procesul de educatie continua, de perfectionare. Sunt doar cateva exemple dintr-o singura zona a politicilor publice, cele pentru cercetare-dezvoltare. Le-am mentionat aici pentru a spune ca Europa nu se fereste de politicile publice. Dimporiva, chiar le incurajeaza, atata vreme cat ele sunt transparente si nu distorsioneaza competitia. La noi insa se fuge de politicile publice ca dracul de tamaie. O prima explicatie, care insa am vazut ca nu sta in picioare, este ca aderarea la Uniunea Europeana ne-ar pune in imposibilitatea de a avea politici publice nationale. O alta explicatie, mult mai plauzibila, este ca nu avem capacitatea de a construi astfel de politici. Ne lipseste ceea ce in literatura de specialitate se cheama proprietatea nationala asupra programelor – si asta e o boala veche. E mai comod sa preiei programe prefabricate, venite de la diferite organisme internationale, si daca ele dau gres – nu e vina ta, nu erau programele tale. Nu ne opreste nimeni sa ne construim propriile programe de dezvoltare, propriile politici, cata vreme ele nu contravin angajamentelor internationale pe care ni le-am asumat. Dar de ce sa ne miram ca nu avem astfel de programe nationale (nu pe hartie, ci in practica), cand nici la nivel microeconomic nu avem o deosebita capacitate de absorbtie a fondurilor comunitare (in special in agricultura); or, capacitatea de absorbtie presupune programe viabile. O a treia explicatie, mai dura, ar putea fi ca politicile publice nu conduc la aceeasi renta (acelasi beneficiu) pentru anumite grupuri de interese, comparativ cu politicile private facute insa cu bani publici. Normal este sa avem politici publice coerente si, macar in parte, eficiente. Europa le are. Sa ne ferim de pomenile publice, asta da. Dar sa nu ne fie teama de politicile publice active. Sa nu ne fie teama de normalitate.