Serviciile de sănătate incluse în pachetele salariale ale angajaților din mediul privat autohton au crescut, anul acesta, în structura veniturilor majorității clinicilor medicale. Deși au fost renegociate atât serviciile incluse în pachete, cât și tarifele acestora, marile clinici de sănătate au reușit să crească numărul de pacienți corporate deserviți cu până la 30%.
Concurența crescută a dus la scăderea prețurilor, iar ca dovadă că mai este loc pe piață stă chiar faptul că Anima, lanțul de clinici deținut de grupul A&D Pharma, a ajuns să deservească 10.000 de angajați la numai câteva luni de la intrarea pe piață.
La Gral Medical, renegocierile au avut două direcții de bază: reducerea numărului de angajați, ceea ce a dus la modificarea valorii contractului inițial, și trecerea de la un tip de abonament la altul, atunci când angajatorul a dorit mărirea sau micșorarea ariei de servicii incluse, spune Robert Chițan, director promovare-dezvoltare.
Clinicile Gral deservesc circa 75.000 de abonați, cu 10% mai mulți față de anul trecut. Anul 2009 este încă cel care a adus o creștere spectaculoasă a segmentului corporate: avansul înregistrat față de anul anterior a fost de 85%.
Per ansamblu, cu sau fără renegocieri, bilanțul furnizorilor de servicii medicale este pozitiv. „În urmă cu doi ani, majoritatea companiilor solicitau și contractau pachete de servicii complexe“, spune Doina Zidăroiu, director de vânzări la Medsana. „Criza a pus problema redimensionării abonamentelor, din cauza reducerilor de costuri efectuate de către majoritatea companiilor“. Astfel, în cazul Medsana, cel mai solicitat pachet este cel care include serviciile obligatorii de medicina muncii, controale generale de profilaxie și discounturi la alte servicii ale companiei. Furnizorul deservește 21.000 de salariați, contractele corporate contribuind cu 40% la cifra de afaceri a companiei.
Situația nu este însă una generală, ci diferă de la o firmă la alta, în funcție de profilul companiei și de strategia de dezvoltare. De exemplu, la MedLife, potrivit lui Ciprian Ciobanu, director de vânzări, cele mai solicitate abonamente nu sunt cele de bază, ci cele care includ acces nelimitat la consultații, analize și servicii de imagistică, dar și asistență medicală de urgență prin serviciul de ambulanță. Numărul de abonați deserviți de companie a crescut cu 5.000 anul acesta ajungând la 155.000, deși au fost semnate contracte cu firme mari, spune managerul. „Aceasta se datorează faptului că în majoritatea companiilor s-a diminuat numărul de angajați comparativ cu anii precedenți“, completează Ciobanu.
Cele mai mari creșteri au fost înregistrate de Centrul Medical Unirea, care se așteaptă să încheie anul cu 100.000 de angajați în portofoliu, față de 75.000 în prezent, și Sanador, care deservește acum 35.000 de salariați, în creștere cu 35%. În acest caz, segmentul corporate contribuie cu numai 15% la cifra de afaceri a companiei, pentru că „Sanador se bazează, în primul rând, pe pacienții plătitori (segmentul retail)“, spune Mădălina Buculei, director de vânzări la centrul medical.
Tendința este aceeași și la CMU, unde, chiar dacă numărul contractelor corporate a crescut semnificativ, „ponderea veniturilor a scăzut în totalul cifrei de afaceri, deoarece am înregistrat o creștere puternică a segmentului de retail“, explică Fady Chreih, director executiv. Conform informațiilor furnizate de companii, liderul pieței este Romar, care deservește circa 200.000 de angajați. Liliana Hagicalil, director medical general la Romar Medical, spune că acest număr s-a menținut constant în ultimii ani. Veniturile aduse de acest segment reprezintă jumătate din cifra de afaceri a Romar.
În aceste condiții, cum se poate impune pe piață un nou jucător, precum Anima? Printr-o strategie bazată pe „flexibilitate și proximitate față de clienți“, arată Cristian Sas, director de operațiuni, dar și pe termenele de plată flexibile. Obiectivul companiei este ca, în următorii trei ani, să se plaseze printre primii trei jucători din piața serviciilor medicale.
30.000 de angajați este cel mai mare contract al Gral Medical, reprezentând 40% din contractele corporate semnate de companie.
Teama de tăieri salariale, tratată cu abonamente de sănătate
31 octombrie 2010, 05:53
Ultima modificare în 31 octombrie 2010, 07:53
Practicarea unor tarife mai mici și redimensionarea pachetelor de servicii sunt principalele metode prin care clinicile medicale au reușit să își crească numărul de clienți corporate anul acesta.
Etichete: Centrul Medical,
centrul medical unirea,
gral medical
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook