Mai precis, o femeie din Călărași a încercat să cumpere acțiuni online şi a rămas fără bani. Potrivit informațiilor transmise de oamenii legii, aceasta a fost înșelată și a pierdut suma de 36.000 de lei.
A încercat să cumpere acțiuni online şi a rămas fără bani
Potrivit informațiilor transmise de Poliția Română într-un comunicat, o femeie de 66 de ani din comuna Dor Mărunt a făcut plângere după ce a fost victima unei înșelăciuni.
Autoritățile investighează cazul, avertizând populația să fie vigilentă.
„La data de 16 iulie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au fost sesizați, prin plângere, de către o femeie, de 66 de ani, din comuna Dor Mărunt, cu privire la faptul că a fost victima unei înșelăciuni, ce are ca mod de operare investment scam”, a transmis Poliția Română.
Ar fi vorba despre un „investment scam”. Autoritățile au explicat că această modalitate constă în introducerea în eroare cu privire la posibilitatea efectuării unor investiții online pe diverse platforme de profil (prin cumpărarea de acțiuni/obligațiuni la diverse companii private naționale/internaționale listate la bursă) și îndrumarea de a transfera diverse sume de bani sau monede virtuale în conturile bancare controlate de către autori.
„Polițiștii, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe Lângă Tribunalul Călărași, au stabilit că, la data de 27 iunie a.c., femeia de 66 de ani ar fi accesat un link al unei reclame privind cumpărarea de acțiuni, și-ar fi introdus datele personale și, la scurt timp, ar fi fost abordată de o persoană necunoscută, care i-ar fi spus că va fi contactată de un expert financiar”, este scris în comunicat.
Ulterior, femeia ar fi fost contactată de o altă persoană
Ulterior, femeia ar fi fost contactată de o altă persoană. Sub îndrumarea acesteia, ar fi instalat o aplicație și ar fi transferat din contul său bancar o sumă imensă. Infractorii susțineau că acești bani ar fi reprezentat investiția minimă.
Prejudiciul total este de 36.000 de lei, iar poliția a alcătuit un tablou al evenimentelor.
La data de 1 iulie, sub îndrumarea aceleiași persoane, ar fi dat 18.000 de lei unei persoane necunoscute, care s-ar fi prezentat la domiciliul femeii.
După aceea, la data de 10 iulie, sub îndrumarea unei alte persoane, persoana vătămată a depus 15.000 de lei la un ATM Bitcoin, din municipiul București.
În continuare, la data de 12 iulie, din contul bancar al femeii ar fi fost efectuate mai multe tranzacții financiare, pe care nu le-ar fi recunoscut, în valoare de 3.000 de lei.
Astfel, persoanei vătămate i-a fost cauzat un prejudiciu total de 36.000 de lei.