Spectatorii s-au plictisit si au plecat, decorurile sunt in ruina si teatrul in faliment dar, pe scena, se deruleaza aceleasi dialoguri, doar cu alti actori. Directorul, mai mult enervat decat ingrijorat, mai da cate o gratuitate la bilete, mai face un discont, doar-doar si-o recapata credibilitatea.
Cu premierul Adrian Nastase in rolul directorului, cu echipa FMI si membrii Guvernului pe post de actori, teatrul economiei romanesti a atins cote absurde. De peste zece ani n-am fost in stare sa ducem pana la capat nici macar un singur acord cu organismele financiare internationale. Reactiile echipelor de negociatori romani au variat de la cea a lui Florin Georgescu, care afirma ca dadea echipei FMI cu „dosarele in cap”, la atitudinea pasiva a guvernarii de dreapta, pana la hotararea cu care actualul guvern a deschis o noua runda de negocieri. N-a contat, rezultatul a fost mereu acelasi: nu s-a respectat ce s-a promis. De parca cineva ar fi pus pistolul la tampla primului-ministru, fortandu-l sa semneze o scrisoare adresata conducerii Fondului. Guvernul Romaniei si-a asumat singur, de fiecare data, angajamentele si tot singur le-a calcat in picioare.

De altfel, lucrurile nu s-au schimbat niciodata. In toate acordurile este promisa accelerarea privatizarii, reducerea datoriilor din economie, incasarea banilor la buget si reducerea cheltuielilor publice, restructurarea marilor societati. In ziua in care Guvernul a aratat primul semn de clementa fata de marile societati care produc doar pierderi, a dat foc primului acord cu FMI si celor care au urmat. Pe masura ce forta statului a slabit, sindicatele au devenit tot mai puternice, directorii tot mai prosperi, iar intre cele doua forte au fost puse bazele unui parteneriat pe termen lung. Astazi, sindicatele si directorii firmelor de stat s-au cocotat atat de sus pe scara puterii, incat Guvernul nu mai este in stare sa controleze nimic din ceea ce se intampla in societatile pe care le administreaza.
Totul a pornit de aici si se termina in acelasi loc: un cartel de sefi de companii care isi trag puterea din sprijinul sindicatelor, din favorurile acordate liderilor politici locali, din averea acumulata din contracte mai mult sau mai putin ortodoxe. Incasarea impozitelor datorate, restructurarea, concedierile, plata facturilor, toate sunt o gluma, simple declaratii de buna intentie in fata oficialilor internationali, atata timp cat Guvernul Romaniei si-a pierdut orice urma de autoritate in economie. Pentru ca aici este principala problema: Guvernul, oricata bunavointa ar avea, nu mai poate controla retelele de interese din economia reala. Mai devreme sau mai tarziu, cei care inca mai respecta regulile vor descoperi ca nu are nici o noima sa-ti platesti facturile catre un guvern care iti foloseste banii pentru a alimenta un sistem corupt si lipsit de eficienta.

Nimic din cele spuse mai sus nu este nou. Presa a scris de sute de ori si a scris de pomana. Unii oficiali straini au spus aceleasi lucruri cu alte cuvinte si au spus-o de pomana. Romanii sunt obligati sa asiste la aceeasi piesa de teatru, din ce in ce mai proasta, dar care se termina mereu la fel. O alta taxa se mareste sau se inventeaza, se mai scriu trei planuri de restructurare si vreo doua strategii de privatizare; vor exista noi subiecte de discutie cu urmatoarea delegatie a FMI.