La ora 24:00, vineri, 16 octombrie 2009, s-au stins luminile în Centrul Naţional al Dansului, după evenimentul TEDxBucharest. 13 vorbitori de pe 3 continente au adus în faţa audienţei de peste 120 de fani TED nu numai simple idei, ci o nouă perspectivă asupra potenţialului României. Unul din participanţii* la eveniment mărturiseşte „plec de la TEDxBucharest convins că în următorii 10 ani această ţară va evolua mai mult decât a făcut-o în ultimii 100”.
Despre rolul TEDxBucharest pentru România, Mircea Toma afirmă „O dovadă în plus că România este ţara paradoxurilor: cu cât îi merge mai rău, cu atât îi vin idei mai bune.”
Cei 120 de participanţi s-au adunat încă de dimineaţă în Sala Rondă a Centrului Naţional al Dansului. După primul salut, Cătălin Ştefănescu, moderatorul evenimentului, i-a informat despre regulile şi recomandările TED, care fac evenimentul să fie mult mai mult decât încă o conferinţă: să renunţe la telefoane şi laptop-uri, să fie prezenţi şi atenţi la prezentări, să cunoască oameni noi şi să se bucure de expoziţiile prezentate în sălile destinate pauzelor.
„În cazul în care răsfoiţi site-ul TED, veţi vedea că, fără lipsă de modestie, li se promite vorbitorilor cea mai intensă experienţă de împărtăşire publică pe care o vor trăi vreodată. De undeva din eter, sau din stratosfe
ra Teatrului Naţional, s-a vărsat o cupă de emoţii peste toţi vorbitorii aflaţi la Bucureşti în vinerea fără guverne. Cred că arena soluţiilor pentru România ar trebui mutată pe orbita TED – de două ori pe săptămână, într-un format non-talk-show, ar trebui să ne luăm aceste pastile inspiraţionale. Pentru că ideile reprezintă putere, o putere fără Parlament, dar cu potenţial de contagiozitate extremă. A fost imensa mea şansă să mă îmbolnăvesc de idei şi să mă felicit pentru asta” declară Mugur Ciumăgeanu.
Evenimentul a debutat cu prezentarea Alexandrei Nechita, pictoriţa care a avut prima expoziţie la vârsta de 8 ani. Povestea ei, profund legată de calea pe care au urmat-o părinţii ei şi de refuzul lor de a ceda în faţa regimului comunist, reprezintă dovada vie a rolului pe care îl are educaţia creativă în dezvoltarea copiilor.
Urmând ideile inspiraţionale de dezvoltare ale capacităţilor copiilor prin încurajarea permanentă a creativităţii şi imaginaţiei, Bassam Gemayel, al doilea vorbitor al TEDxBucharest, antreprenorul, şi-a împărtăşit perspectiva asupra României de care s-a îndrăgostit, dar pe care o vede mai bună prin „Schimbarea socială cuantică”. Cu exemple simple din viaţa de zi cu zi, Bassam a demonstrat cum viaţa noastră poate fi îmbunătăţită prin luarea de atitudine, individual, în fiecare zi. El îi îndeamnă pe români să se concentreze mai mult pe evoluţie şi să renunţe la cuvântul „nu”.
Prezentarea sa a fost urmată de un alt exemplu viu de curaj şi perseverenţă, Dumitru Popescu, românul care construieşte din fonduri private o rachetă menită să atingă o sub-orbită de 10 km de două ori în două săptămâni în luna octombrie.
După prima pauză, antreprenorul de doar 23 de ani, Nelvin Joseph, a introdus publicul în domeniul inteligenţei artificiale, vorbind despre soluţia de economisire a energiei prin oprirea aparatelor care nu sunt utilizate, precum calculatoarele din companii. Un optimist incurabil, Nelvin afirmă „Tot ce se întâmplă, se întâmplă spre bine. Nu aş fi azi aici, dacă lucrurile rele din viaţa mea nu s-ar fi întâmplat”.
Arhitectul Ştefan Bortnowski a adus publicul cu picioarele pe pământ, vorbind despre restaurarea şi modernizarea haotică a clădirilor din România. El a împărtăşit audienţei experienţa de care a avut parte în timpul unui proiect de restaurare desfăşurat la Sinaia, proiect în cadrul căruia comunitatea a trecut în doar 3 săptămâni de la suspiciune la dorinţa de a ajuta necondiţionat. El a subliniat faptul că una dintre cele mai importante realizări a fost experimentarea lucrului în echipă de către studenţii participanţi la proiect, practică „interzisă” prin natura meseriei în facultăţile de arhitectură.
Urmându-i exemplul, Mircea Tudor dezvăluie cu mult umor fin cel mai avansat scanner Gamma pentru camioane şi containere, Roboscan. Invenţia sa a primit premiul pentru cea mai bună invenţie a anului din partea Organizaţia Globală de Proprietate Intelectuală (World Intellectual Property Organization – WIPO) o organizaţie a Naţiunilor Unite, precum şi Grand Trophy la Expoziţia de Noi Produse şi Invenţii de la Geneva, fiind prima invenţie care a fost votată unanim de către comisia de evaluare.
Într-un stil pe cât de ironic şi amuzant, pe atât de serios, Mugur Ciumăgeanu, hibridul psi al conferinţei, demonstrează, prin comparaţie cu evoluţia tehnologiei, profunda lipsă a evoluţiei metodelor de tratament din psihoterapie şi psihologie, precum şi faptul că situaţia sănătăţii mentale a unei societăţi nu se îmbunătăţeşte odată cu creşterea nivelului de trai. În pofida realităţii neoptimiste, Mugur crede că soluţia poate veni fi înfiinţarea unei platforme de tipul Wikipedia, în cadrul căreia să ne tranformăm cu toţii în psihologi cu jumătate de normă.
Încrezător că România se poate schimba, dar în acelaşi timp de un realism dur, Bogdan Naumovici propune audienţei să se alăture Mişcării de rezistenţă.
În aceeaşi realitate crudă trăieşte şi etnia despre care Mircea Toma a vorbit prezentarea „Psihoterapia activistului deprimat” pe care o încheie cu un exemplu de tratament pentru activistul pentru drepturile omului aflat pragul depresiei, realizarea unei serii de filme despre istoria etniei cu copii romi într-o de din 2009.
Gabriella Ficz, care a făcut o introducere în lumea epigeneticii.
În ultima sesiune de prezentări, Carmen Vidu a purtat publicul într-o lume a imaginaţiei văzută prin prisma vieţii ei şi ilustrată prin teatru multimedia.
Întoarcerea la situaţia României a fost făcută de Sandra Pralong.
În încheiere Alex Găvan arată, prin exemplu personal, cum obstacolele din viaţă nu reprezintă decât obstacole personale: „Climbing mountains outside is climbing mountains inside”.
Descris de participanţi ca un eveniment care a depăşit aşteptările, TEDxBucharest, evenimentul care suprinde esenţa unei lumi în schimbare, aduce în prim-plan nevoia şi în acelaşi timp capacitatea României de a evolua. „Sper că ecorile pe care le primiţi după căderea cortinei peste TEDx Bucureşti să fie cel puţin la înălţimea percepţiei pe care o am eu relativ la acest eveniment, care a depăşit neaşteptat de mult aşteptările mele. Ţinută conferinţei, perfecţiunea organizării, calitatea vorbitorilor şi a subiectelor prezentate, spaţiul ales, care ne-a oferit spaţii generoase de detentă şi interconectare, calitatea auditoriului, toate la un loc au reuşit să-mi schimbe percepţia iniţial reţinută, convertind-o de la bun început într-o stare de favorizat al soartei, care a avut şansa să fie acolo. Un aspect particular al revelaţiilor mele a fost posibilitatea de a înţelege cât de vie şi inteligentă este rezistenta” societăţii civile în apărarea valorilor sociale şi intelectuale reale, rezistenţă la care am aderat şi eu necondiţionat şi încurajat că astfel pot participa nemijlocit la efortul unei minorităţi invizibile de a schimba în bine societatea în care trăim.” Mircea Tudor. Iar pentru Mircea Toma „ TEDx a însemnat şansa mea de a schimba lumea cu un micron. Fără TED, progresele ar fi fost insesizabile.”
Popularitatea de care se bucură conferinţele TED s-a regăsit şi în România, într-o lună, de la 19 septembrie, site-ul www.tedxbucharest.com a primit peste 10 000 de vizite, atingând peste 1000 de vizite în data de 16 octombrie, din partea unui total de 6500 de vizitatori unici din 74 de ţări, în top aflându-se România, Statele Unite ale Americii, Regatul Mării Britanii şi Germania. Peste 1000 de membrii ai grupului iniţiat pe platforma socială Facebook au urmărit timp de o luna evoluţia TEDxBucharest, iar în ziua evenimentului, peste 400 de persoane au urmărit relatarea live de pe Twitter.
Echipa de peste 9 voluntari care organizează TEDxBucharest le mulţumeşte tuturor celor implicaţi în desfăşurarea în evenimentului, organizaţii şi personalităţi prietene care au contribuit la realizarea acestuia la un nivel profesionist. Acestea sunt: Biogenis, Marsh, Open Sky Internaţional(Agent de vânzări Finnair pentru România şi Republica Moldova), LarKoti, Blue Coffee Services (distribuitor Lavazza), Green Tea, La Fântâna, Spazio Studio, Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, Ibis Hotel, Bose, Catapulta Records, B Interactive, Wacom prin MGT, Parmalat, Grupul Realitatea-Caţavencu (cu contribuţia Money Express, Business Standard, Radio Guerrilla, The Money Channel TV, divizia F5, Zoom TV, 24FUN), Elevate, Cocor, Media Image, Hipo.ro, Rh Printing, Atelier 105, Hostway, Enjoy Catering, AIESEC Bucureşti, ASER, VIP, Lume Bună şi profesioniştii Cătălin Ştefănescu, realizatorul emisiunii Garantat 100% de la TVR1, Mona Ardeleanu, PR Manager la RTC Holding, şi Ion Puican, regizor.
În spiritul ideilor care merită împărtăşite, TED a creat un program denumit TEDx. TEDx este o platformă de evenimente locale, organizate independent care aduc oamenii împreună cu scopul de a împărtăşi o experienţă tip TED. Evenimentul nostru se numeşte TEDx Bucharest, unde x=eveniment TED organizat independent. La evenimentul nostru TEDx Bucharest, filme TEDTalks şi vorbitori live vor fi combinate pentru a crea scânteia care deschide discuţii pătrunzătoare şi creează conexiuni într-un grup restrâns. Conferinţa TED oferă ghidare generală pentru programul TEDx, dar evenimentele individuale TEDx, inclusiv al nostru, sunt organizate doar de către noi.
TED este un eveniment anual în care o parte din liderii lumii, gânditori şi practicieni, sunt invitaţi să împărtăşească din pasiunile lor. „TED” reprezintă un acronim pentru Tehnologie, Entertainment, Design – trei subiecte largi care, colectiv, ne modelează viitorul. Şi în realitate, evenimentul este şi mai larg de atât, prezentând idei care au impact în orice disciplină. Participanţii l-au numit „cel mai bun spa pentru creier” şi „o călătorie de 4 zile în viitor”. Audienţa diversă a CEOs, oameni de ştiinţă, creatori, filantropi a este aproape la fel de extraordinară ca şi lista vorbitorilor, care i-a inclus pe Bill Clinton, Bill Gates, Jane Goodall, Frank Gehry, Paul Simon, Sir Richard Branson, Phillippe Starck şi Bono.
*Mihai Drăgan, câştigător al concursului de idei”Extraordinary Ideas” (“Idei extraordinare”)