Tehnologia 4K se extinde mai rapid decât cea HD. Ce canale 4K sunt disponibile gratuit pentru români

Deși tehnologia 4K este disponbilă de o bună perioadă de timp, în țara noastră majoritatea televiziunilor emit în format SD, nici măcar HD. Aproape 60% dintre participanții la un studiu de piață au declarat că sunt dispuși să plătească în plus pentru canale HD. Singura soluție pentru cei care vor să vizioneze mai multe canale HD, dar și 4K, este satelitul, iar potrivit lui Mihai Ursoi, Country Manager SES Astra România, Bulgaria şi Republica Moldova, românii au acces gratuit la șase canale 4K.

 Capital: Câte canale 4K sunt disponibile în prezent în lume și câte pot fi recepționate prin sateliții SES Astra?

Mihai Ursoi: De la debutul său comercial, în septembrie 2015, evoluția UHD 4K a fost una ieșită din comun. Numai în 2018, numărul de canale UHD transmise prin satelit la nivel global a crescut de la 92 la 114. SES transmite prin sateliții săi peste 40% dintre acestea, mai precis 50 de canale UHD. Tehnologia UHD se extinde mai rapid decât cea HD. Formatul HD a început cu 13 canale în primul an, adoptat de cei mai importanți radiodifuzori, iar în al doilea an a ajuns la 32 de canale, în timp UHD a pornit cu 45 de canale comerciale, iar în doi ani – la finalul lui 2017, crescuse la 92 de canale.

Capital: Cât de important credeți că este pentru români să aibă acces la aceste canale 4K?

M.U: După cum am arătat mai sus, piața de conținut UHD este în creștere rapidă, urmând pe cea a dispozitivelor 4K. Estimările arată că una din trei gospodării din Statele Unite va avea un ecran UHD, în timp ce în Europa una din 6 case va dispune de tehnologie UHD. Și în România se remarcă un trend de creștere a adopției tehnologiei 4K. Estimările producătorilor de televizoare arată că jumătate din televizoarele vândute vor fi cu tehnologie 4K UHD la finalul lui 2018. România urmează și ea trendul mondial de adopție a formatului 4K și vedem deja operatori care lansează comercial canale în format 4K. SES oferă deja telespectatorilor din România canale TV în format 4K, disponibile gratuit (în sistem free-to-air/FTA) prin satelitul Astra de la 19,2o Est.

 Capital: TVR 1 nu transmite nici măcar HD, iar Japonia a început emisia 8K. Ce pot face românii pentru a avea acces la mai multe canale HD și 4K?

M.U: În prezent, în România, sunt disponibile gratuit șase canale TV în format UHD 4K, de pe satelitul Astra 19,2oE, cu conținut variat, de la fashion și turism la sport și divertisment, în engleză și germană. Ele pot fi recepționate de oricine deține o antenă de satelit conectată la satelitul ASTRA 19,2oE. Mai mult, abonații Orange TV via satelit pot recepționa aceste posturi în format UHD. Pentru acest lucru trebuie să-și achiziționeze kitul extra canale disponibil împreună cu oferta Orange TV via satelit, care le dă acces și la conținutul de pe Astra 19,2oE.

Capital: Cum stă România în comparație cu alte țări legat de numărul de canale HD disponibile?

M.U: În România, adopția formatului HD a accelerat mult în ultimii doi ani. Potrivit studiului Satellite Monitor, realizat de SES, în România existau 3,22 milioane de gospodării care recepționau conținut TV HD la finalul lui 2017, dublu față de 2015, când 1,5 milioane de gospodării din țara noastră aveau canale TV HD. Peste 40% dintre gospodăriile din România utilate cu un televizor recepționează canale TV în format HD.  Iar trendul de trecere către HD va continua și se va accentua în țara noastră. Potrivit unui studiu comandat de SES și realizat în 2017, calitatea video este unul dintre factorii importanți în alegerea furnizorului de servicii TV în România. Aproape 60% dintre participanții la studiu au declarat că sunt dispuși să plătească în plus pentru canale HD, un avans semnificativ al interesului pentru HD față de anul anterior, când doar 39% dintre participanții la studiu erau dispuși să plătească 25 de lei în plus pentru 5 canale HD. Mai mult decât atât, peste 72% dintre respondenți au considerat foarte importantă calitatea HD a imaginii când doresc să cumpere un nou televizor sau vor să-și schimbe furnizorul de televiziune (față de 61% în 2016).

Capital: Când credeți că vom putea urmări la televizor numai canale HD?

M.U: Este greu să facem o estimare, căci depinde de furnizorii de conținut. Partea de hardware este deja pregătită, marea majoritate a televizoarelor fiind HD. Ceea ce putem observa este o tendință a radiodifuzorilor de a face un „upgrade” transmisiei de la calitatea SD la HD. Acest lucru se remarcă în toate părțile lumii. Franța, de exemplu, a trecut la complet la HD în transmisia digital terestră încă din 2016, iar Germania și Marea Britanie arată un grad de penetrare al formatului HD foarte ridicat. Și în România, importante canale TV au trecut la formatul HD. Iar cererea pentru conținut HD continuă să crească, pe măsură ce tot mai mulți consumatori își cumpără ecrane capabile să redea acest format – televizoare, tablete sau telefoane, iar telespectatorii devin conștienți de diferența de calitate dintre SD și HD. În ciuda acestei evoluții, mai este drum lung de făcut în ceea ce privește trecerea la calitatea HD: dintre cele 43.000 de canale distribuite prin satelit la nivel global, aproape 3 sferturi sunt în continuare la calitate SD.

Capital: Care sunt beneficiile tehnologiei prin satelit?

M.U Tehnologia evoluează mai repede ca niciodată și sateliții ajută la un proces de adaptare fără probleme. În plus, posibilitățile de adăugare de noi canale, inclusiv HD și UltraHD, sunt nelimitate. Sateliții sunt o platformă naturală pentru transmiterea de conținut de înaltă rezoluție, datorită disponibilității de lățime de bandă și a faptului că pot acoperi întregi țări sau chiar continente, permițând telespectatorilor să recepționeze semnal la calitate constantă, indiferent unde s-ar afla în aria de acoperire. Și vestea cea bună este că sateliții sunt deja construiți pentru a recepționa și transmite UHD, deci nu sunt necesare modificări suplimentare pentru transmisiile UHD. Clienții serviciilor de streaming pot întâmpina probleme când rețeaua are o calitate scăzută sau semnalul este compromis. Transmisiile de televiziune prin cablu necesită infrastructură, care nu este întotdeauna disponibilă, ba uneori este chiar imposibil de construit în anumite regiuni sau nu este viabilă din punct de vedere comercial. Pe de altă parte, sateliții acoperă regiuni extinse, țări sau chiar continente și nu întâmpină probleme cu transmisia în zone izolate, cum ar fi insulele, regiunile muntoase sau văile adânci.

Listă canale 4K (UHD) disponibile gratuit:

 

Canal Limba Tip conținut canal
Fashion One 4K Engleză Fashion
Insight UHD Engleză Explorare, sporturi extreme, stil de viațăactiv
Travelxp 4K Europe Engleză Turism
Pearl TV Germană Teleshopping
QVC Deutschland Germană Teleshopping
RTL UHD Germană Filme, seriale, sport live, entertainment