Printre cele mai la modă spaime din mass media din ultima perioadă este cea potrivit căreia, într-un viitor nu foarte îndepărtat, roboții ne vor lăsa fără locuri de muncă.
Vedete precum Bill Gates, dar și instituții precum Parlamentul și Comisia Europeană, vorbesc deja cu seriozitate despre necesitatea de obliga companiile care utilizează masiv roboți să plătească impozit pe venituri și contribuții sociale pentru aceștia, pentru a nu mai face concurență neloială din punct de vedere al costurilor salariaților umani. Când văd astfel de lucruri în presa românească, îmi amintesc de un banc din perioada comunistă. Pe întreg mapamondul este anunțat sfârșitul lumii. Lumea intră în panică. În schimb, la noi, Ceaușescu apare la televizor și liniștește populația: „Dragi tovarăși, nu ne privește pe noi: suntem cu 100 de ani în urmă!”.
Într-adevăr, noi nu suntem Elveția, Suedia, Japonia, Statele Unite, Olanda sau Marea Britanie. Teoretic, contra prețului corect, orice formă de tehnologie este accesibilă oricui în ziua de astăzi. Însă a dispune de tehnologie de vârf nu este sinonim cu a fi capabil să o utilizezi eficient. Implementarea cu succes a progresului tehnologic, cu efecte în productivitate, se poate face doar în urma unui salt educațional autentic. Iar la asta, noi, românii, suntem mai mult decât restanți. În concluzie, momentan putem sta liniștiți: nu există premise instituționale pentru a putea fi înlocuiți de roboți. Asta pentru că progresul tehnologic nu reprezintă o evoluție în sine, ci un efect al progresului instituțional și al ideilor. Nu se poate manifesta cu adevărat decât în economia de piață, cu oameni care și-au însușit prin educație premisele filosofice, etice, praxiologice și manageriale ale capitalismului. Iar în România, sistemul de educație te învață orice, doar capitalism nu.
Cauza este simplă: clasa politică a sacrificat calitatea educației de dragul voturilor, chipurile pentru a beneficia de avantajele democrației. Consecința este că degeaba aduci tehnologie sofisticată, pentru că nu are cine să lucreze pe ea. Iar sistemul instituțional și reglementativ face ca investitorii să fie stimulați să vină aici pentru a da mai degrabă tunuri rapide din afaceri cu statul decât să implementeze inovații tehnologice.
De aceea, în multe cazuri, e greu să faci distincție între capitalul străin și cel de cumetrie românesc. Chipurile, pentru a cerne apele între investitorii autentici și profitorii corupți ai sistemului s-a înființat DNA. Însă așa cum tehnologia nu e capabilă de una singură să ducă la progres, nici instituțiile represive nu pot face asta. Procurorii nu pot decât cel mult să umple pușcăriile de corupți, nu și instituțiile și companiile de oameni educați corespunzător pentru capitalism.
Mai multe articole scrise de Ionuţ Bălan puteţi citi pe pe bloguluibalan.ro