"Nu suntem secretoși, dar nici nu ne dorim să publicăm înainte imaginea robotului care va schimba o parte importantă a businessului nostru", spune jovial unul dintre viitorii expozanți din cadrul Inventika (Salonul internațional de invenții, cercetare știintifică și tehnologii noi). Vorbește despre un robot industrial care poate să înlocuiască „un număr semnificativ“ de muncitori dintr-o fabrică.
Este doar un exemplu din zecile aflate în portofoliul firmelor participante. „Vor fi aproximativ 300 de invenții, iar în premieră vom avea un stand pentru Federația Rusă, de la Tehnopol“, spune Camelia Marinescu, consilier ANCS (Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică). Ia în calcul toate domeniile care vor fi prezentate la Inventika, dar separat de TIB (Târgul Tehnic Internațional București), care se va desfășura în aceeași perioadă – 5-8 octombrie la ROMEXPO – și care va completa oferta inventatorilor.
„Ne așteptăm ca la această ediție a TIB să avem peste 10.000 de vizitatori, având în vedere că publicul este nișat. Acoperim domenii precum mașini-unelte, metalurgie, inginerie electrică, IT și software industrial, transport și depozitare“, spun reprezentanții ROMEXPO. De altfel, târgul ar putea genera contracte de zeci de milioane de euro, derulate pe mai mulți ani, mai ales că vor fi prezente firme din 17 țări.
Concurența din industrie
„Piața pe care activează clienții noștri este foarte diversificată, de la produse pentru industria auto, agricultură, echipamente pentru construcții industriale, pentru industria electrotehnică, structuri și mobilier metalic“, spune Carmen Ciobanu, director marketing al companiei Ingmar, care participă la TIB alături de partenerul său din Germania, Trumpf Werkzeugmaschinen GmbH.
Cele două firme vor expune utilaje de prelucrat tabla, unele în premieră pentru piața locală. Referindu-se la concurența din acest domeniu, Ciobanu a explicat că sunt mulți producători consacrați, din țări cu tradiție în producția industrială, care oferă mașini foarte precise și fiabile, dar mult mai scumpe. Astfel, fiecare producător are categoria sa de clienți, care la achiziția utilajelor se ghidează în primul rând după preț, dar și după cerințele de precizie și productivitate pentru piesele pe care vor să le realizeze.
O altă companie care-și aduce produsele la TIB este Amada, un cunoscut nume japonez, aflat printre principalii producători de mașini de tăiat și ștanțat tabla, folosind tehnologii inovatoare. „Practic, vânzarea se face din Germania. În cadrul târgului vom avea două mașini, al căror preț este de 1000.000, respectiv 240.000 euro“, spune și Paul Munteanu, director vânzări al companiei Amada în România.
Ca o paranteză, acesta a explicat că cifra de afaceri pe ofertele pe care le are pentru produsele comercializate depășește 20 milioane de euro. Însă, practic, nu crede că această cifră va însemna mai mult de două milioane de euro până la finele anului. „Mulți clienți au proiecte pentru dezvoltare prin fonduri europene, ceea ce determină o întârziere a achizițiilor“, subliniază el.
Aceste exemple sunt doar o mică parte din ceea ce va însemna evenimentul de la începutul lui octombrie, cel mai important târg de tehnologie din România.