În ultimii ani au avut loc în statul Andhra Pradesh proteste 'pro' şi 'contra' propunerii de creare a unui nou stat, potrivit BBC.
Cu o populaţie de 40 de milioane de locuitori, noul stat ar urma să cuprindă 10 din cele 23 de districte ale Andhra Pradesh, inclusiv Hyderabad, al şaselea cel mai mare oraş al Indiei. Susţinătorii noului stat afirmă că zona a fost neglijată de guvern.
Oponenţii iniţiativei sunt nemulţumiţi că Hyderabad, unde se află sediile a numeroase companii mari de tehnologia informaţiilor şi farmaceutice, ar putea deveni noua capitală din Telangana.
Campania în vederea creării acestui stat, situat într-una dintre cele mai sărace regiuni, a început în anii '50, promotorii săi denunţând lipsa de atenţie faţă de regiune din partea executivelor locale.
Şeful Executivului statului Andhra Pradesh a demisionat la începutul anului, în semn de protest, înainte de dezbaterea în Parlament a creării acestui nou stat. Dezbaterea a provocat scene de haos în Parlament, aleşii bătându-se între ei şi folosind gaze lacrimogene unii împotriva altora.
Decizia de a crea acest stat a fost considerată mult timp, de către analişti, o manevră electorală a Partidului Congresului, înfrânt recent în alegerile legislative, cu scopul de a atrage voturi în sudul ţării. Partidul a obţinut doar două dintre cele 42 de mandate aflate în joc în alegerile legislative la nivelul statului Andhra Pradesh.