Compania Teldrum, vizată și de o anchetă a DNA, are din nou probleme. Primăria Năvodari a cerut despăgubiri enorme pentru lucrări prost executate.
Primăria Năvodari cere despăgubiri de nu mai puțin de trei milioane de euro de la compania aflată în insolvență.
„Unitatea Administrativ Teritorială Năvodari a solicitat, în 8 ianuarie 2019, înscrierea la masa credală a societăţii Teldrum cu suma de 12.846.980,37 lei (circa 3 milioane de euro). Suma reprezintă banii pe care firma teleormăneană i-a primit din 2014 pentru proiectul „Îmbunătățirea accesului între municipiul Constanța și Platforma Industrială Năvodari prin lărgirea și modernizarea bulevardului Mamaia – Năvodari”.
Informaţia apare în ultimul raport privind insolvenţa Teldrum publicat pe 4 martie 2019. Proiectul apărea pe lista obiectivelor finanţate cu bani europeni în Programul Operaţional Regional – POR 2007-2013 şi avea o valoare estimată la peste 58.000.000 de lei”, scrie G4 Media.