Deși operatorii de telefonie mobilă se promovează adesea pe baza telefoanelor ieftine pe care le oferă clienților, nu sunt puține cazurile în care acestea costă mai puțin în magazinele online.
«În medie, viteza de reînnoire a telefoanelor mobile în România este de o dată la doi ani, influențată și de durata contractelor de abonament», spune Andrei Toma, product manager la Orange România. Iar când vine timpul pentru un nou mobil, prețul este întotdeauna un factor de decizie, chiar dacă nu este mereu cel mai important. Și, odată ce v-ați decis pentru un anumit model, de ce să nu încercați să obțineți cel mai bun preț de pe piață?
Până acum, reflexul era verificarea ofertelor operatorilor de telefonie mobilă, care subvenționează prețul terminalelor pentru clienții ce contractează un abonament nou sau îl prelungesc pe cel existent. O analiză a revistei Capital arată că situația nu mai este aceeași, în special în cazul telefoanelor nou-lansate. Cum numărul magazinelor online a crescut semnificativ în ultimii doi ani, exercitând presiune tot mai mare asupra prețurilor produselor, telefoanele mobile pot fi cumpărate de pe internet la prețuri mai mici decât cele oferite de operatori atunci când produsul este cumpărat cu un abonament nou de doi ani.
De exemplu, Samsung Galaxy S poate fi achiziționat de la Vodafone cu 1.927 de lei și un abonament de 9,37 euro, contractat pe doi ani. O căutare a telefonului pe site-rile price.ro și shopmania.ro (agregatoare de prețuri) arată că telefonul poate fi găsit în magazine specializate în comerț online cu 1.625 de lei. La acest preț se adaugă costurile de livrare (35 – 55 lei). Avantajele majore sunt faptul că mobilul nu este blocat în nicio rețea, iar clientul nici nu este legat, timp de doi ani, de un contract cu o companie de telefonie mobilă. Situația se schimbă însă pe măsură ce abonamentul contractat are o valoare mai mare și include un număr mai mare de minute gratuite sau trafic de internet mobil: la pachet cu un abonament de 27,07 euro, mobilul costă 682 de lei, iar cu un abonament de 48,45 euro, el poate fi cumpărat cu 296 lei.
Ce spun operatorii despre această situație?
„Nu am reușit să identificăm un astfel de exemplu“, ne-au răspuns oficialii Vodafone. Iar reprezentanții Orange ridică problema garanției acordate de producători. „Cel puțin în cazul primelor două telefoane (Samsung Galaxy S și Motorola Milestone – n. red), avem certitudinea că Samsung, respectiv Motorola, nu oferă garanție prin canalele oficiale de comunicare și nici nu le comercializează către magazinele respective, (pentru Milestone, avem exclusivitate în România)“, spune Andrei Toma, reprezentantul Orange. Ce-i drept, dacă produsele sunt achiziționate de pe piața neagră, cumpărătorul nu beneficiază de garanție. Dacă însă produsele sunt cumpărate de la distribuitori autorizați în alte țări, garanția există, dar în cazul unei defecțiuni severe reparația ar putea dura mai mult. Acest aspect poate fi însă clarificat cu reprezentanții magazinelor online înainte de achiziție sau chiar la livrare, înainte de efectuarea plății.
Telefoanele „deștepte“ câștigă teren
Telefoanele smart, exact cele aflate în discuție, au avut o creștere spectaculoasă în preferințele cumpărătorilor în ultimul an de zile: peste 50%, conform oficialilor Vodafone.
„De asemenea, o creștere impresionantă au avut anul acesta telefoanele mobile cu sistem de operare Android: de aproape 20 de ori față de 2008“, mai spun reprezentanții companiei, adăugând că tendința de creștere se va menține și în următorul an, pe măsură ce prețurile pentru aceste modele devin din ce în ce mai accesibile.
În ansamblul său, piața telefoanelor mobile a stagnat. „Față de 2009, piața vânzărilor de terminale mobile se află la același nivel, cu o ușoară tentă descrescătoare pentru prima jumătate a anului, dar cu previziuni de îmbunătățire pentru finalul acestui an“, explică Toma.
În ultimii doi ani, smartphone-urile au reprezentat un pol de interes pentru utilizatorii consumatori de tehnologie.
Andrei Toma, product manager, Orange România