Cele trei telefoane găsite la locuinţa lui Gheorghe Dincă ar putea fi o probă decisivă în dosar. Oamenii legii se pregătesc pentru o expertiză informatică asupra aparatelor.
În cursul zilei de marți, la Caracal, va avea lor o percheziție informatică în cele trei telefoane ale lui Gheorghe Dincă. Anchetatorii urmează să stabilească pe cine a sunat Gheorghe Dincă, cine l-a sunat, ce mesaje a trimis, ce mesaje a dat, dar și dacă a trimis fotografii, potrivit Antena 3.
Avocatul familiei Luizei Melencu, Tonel Pop, a subliniat că anchetatorii au analizat telefonul, însă nu din punct de vedere al conținutului.
„Atunci când sunt analizate informatic trebuie accesate, iar informaticienii ar fi șters orice urmă biologică sau de altă natură de pe suprafața lor”, a mai precizat avocatul.
Tot marţi ar urma să aiba loc şi testarea lui Gheorghe Dincă cu aparatul poligraf, în urma căreia anchetatorii speră să clarifice câte victime ar avea la activ criminalul din Caracal, când le-a ucis şi unde se găsesc acum rămăşiţele lor.