O școală din județul Timiș vrea să interzică total telefoanele mobile
Conform autorităților, telefoanele mobile utilizate de elevi în școli pot deveni o sursă de traumă, mai ales că mulți dintre aceștia le folosesc pentru bullying, înregistrând și distribuind momente neplăcute sau intime ale colegilor lor.
În încercarea de a combate acest fenomen, o școală din Timișoara a propus ca acestea să fie predate la intrarea în instituție și să fie restituite la sfârșitul cursurilor.
Inițiativa nu a fost bine primită de către părinți. Aceștia au subliniat că au motive de îngrijorare, deoarece nu ar mai putea comunica cu copiii lor.
Elevii care nu respectă regula pot fi chiar exmatriculați
Între timp, elevii școlii generale nr. 30 își pregătesc deja strategii pentru a ocoli această regulă. Cu toate acestea, propunerea a fost supusă discuției în cadrul ședinței Colegiului Prefectoral.
„Poate reușim să avem o inițiativa legislativă pentru a modifica și a impune această restricție. Cadrele didactice intervin de fiecare dată când e cazul, acum am și suportul legislativ necesar, dar aceste lucruri se întâmplă în timpul orei…
Majoritatea cazurilor cu care noi ne confruntăm se întâmplă în pauze”, a declarat Cosmin Hogea – ISJ Timiș, citat de observatornews.ro.
Potrivit regulamentului școlar, elevii care nu respectă cerința de a renunța la telefoane mobile în special în timpul orelor, pot fi sancționați cu o observație scrisă sau pot avea notă scăzută la purtare.
Ei pot fi chiar exmatriculați, mai ales dacă este vorba despre copiat sau înregistrarea orelor de curs.
Și autoritățile din Anglia doresc interzicerea telefoanelor mobile în școli
România nu este singura țară care vrea să interzică telefoanele mobile în școli. La sfârșitul lunii februarie, autoritățile din Anglia au confirmat planurile de interzicere a telefoanelor mobile în școlile engleze.
Această decizie este susținută de publicarea unui ghid destinat directorilor de școli. Acesta cuprinde practici deja adoptate pe scară largă, potrivit The Guardian.
Cu toate acestea, un director de școală a salutat planul Departamentului pentru Educație (DfE). El consideră că acesta va ajuta școlile să-și construiască încrederea pentru a implementa o schimbare care ar fi în beneficiul elevilor, deși ar putea întâmpina rezistență din partea părinților.
Ghidul nu este obligatoriu și oferă școlilor o varietate de opțiuni pentru punerea în aplicare a interdicției, de la cerința de a lăsa toate telefoanele acasă, la predarea acestora la sosire sau stocarea lor în dulapuri inaccesibile, sau permite elevilor să le dețină cu condiția să nu le folosească sau să le activeze. Mai multe puteți citi aici.