Ungaria va interzice telefoanele mobile în școli de la 1 septembrie 2024

Telefoanele mobile și alte dispozitive care au acces la internet și care se folosesc pentru înregistrări audio-video vor fi interzise în toate școlile primare/secundare din Ungaria. Regula va deveni obligatorie de la 1 septembrie 2024, cu unele excepții.

De la 1 septembrie 2024, elevii maghiari vor preda gadget-urile lor profesorilor la intrarea în unitățile de învăţământ, urmând să le primească înapoi la sfârşitul orelor. Totuși, ei își vor putea folosi telefoanele mobile, tabletele, laptopurile, camerele de fotografiat și alte gadget-uri în anumit situații, însă numai cu acordul directorului. În plus, profesorii vor trebui să-i controleze la intrarea în școală ca să se asigure că nu aduc în sălile de curs obiecte interzise.

Decizia Guvernului de la Budapesta ar fi fost criticată de Sindicatul Democrat al Profesorilor, conform căruia, ordinul nu a fost redactat luând în considerare „niciuna dintre preocupările sau obiecţiile raţionale şi legitime” ale organizaţiilor sindicale din Ungaria. Totuşi, unii spun că limitarea utilizării telefoanelor mobile în şcoli este apreciată de părinţi şi de cadrele didactice, relatează agenția de presă EFE.

Vor apărea restricții noi și-n România

La rândul său, Ministerul Educației din România a anunțat noi reguli privind utilizarea telefoanelor mobile în unitățile de învățământ, conform Statutului Elevului și regulamentului de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP), care vor intra în vigoare din septembrie 2024.

Conform noilor reguli, din toamnă, utilizarea telefoanelor mobile în timpul orelor de curs va fi interzisă, cu excepția cazurilor în care ele sunt folosite în scop educativ, cu acordul cadrului didactic. Nerespectarea interdicției poate duce la confiscarea temporară a telefoanelor mobile de către personalul școlii, ele fiind restituite părinților sau elevilor majori la sfârșitul zilei.

Excepții pentru elevii cu cerințe educaționale speciale

Noile reguli nu se aplică echipamentelor folosite de elevii cu cerințe educaționale speciale (CES), care sunt autorizați să utilizeze astfel de dispozitive. Noile restricții sunt conforme cu prevederile Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023.

Noul Statut al Elevului include următoarele articole relevante:

Art. 15 g): Interzice utilizarea telefoanelor mobile în timpul examenelor, olimpiadelor și concursurilor școlare, cu excepția echipamentelor autorizate pentru elevii cu CES.

Art. 15 h): Interzice utilizarea telefoanelor mobile în timpul orelor de curs, inclusiv în activitățile educaționale desfășurate în afara școlii, cu excepția utilizării acestora în scop educativ, cu acordul cadrului didactic, în timpul pauzelor sau în spațiile autorizate de regulamentul intern al școlii. Nerespectarea acestor prevederi poate duce la confiscarea echipamentelor, care vor fi restituite părinților sau elevilor majori la sfârșitul zilei.