stroe
La capatul a opt saptamani si a 150 de runde de licitatie, cele cinci licente de telefonie mobila scoase la mezat de guvernul britanic au fost, in sfarsit, adjudecate. Castigatorii – Vodafone AirTouch, British Telecommunications, One2One (detinuta de Deutsche Telekom), Orange si firma canadiana TIW au ofertat sume impresionante. Vodafone, liderul de piata, a cumpartat cea mai larga licenta destinata unui operator existent contra a 5,96 miliarde lire sterline (9,3 miliarde dolari). Ceilalti trei au platit fiecare aproximativ 4 miliarde lire sterline (6,25 miliarde USD). Cei cinci operatori au obligatia de a vira imediat jumatate din suma, cealalta parte urmand sa fie achitata in urmatorii sase ani.
Investitia initiala in dezvoltarea fiecarei retele depaseste 2,5 miliarde lire sterline, iar estimarile pentru totalul investitiilor se cifreaza la aproximativ 10 miliarde lire sterline.
Din cauza costurilor extrem de ridicate, operatorii vor fi nevoiti sa aleaga cu maxima atentie calea de rentabilizare a serviciilor. Daca pretul va fi prea mare, putini britanici isi vor permite sa se aboneze. Pe de alta parte, daca operatorii vor opta pentru varianta pretului scazut, sustinut de un numar mare de abonati, ei vor fi obligati sa aloce alte miliarde de dolari, pentru promovarea serviciilor.
Cine va plati: utilizatorii sau operatorii?
Licentele adjudecate, de tipul 3G (a treia generatie), deschid calea unei noi tehnologii in Marea Britanie. „Printre primii beneficiari ai acestei interesante tehnologii moderne, utilizatorii britanici vor putea accesa Internetul, pot trimite mail-uri, pot asculta muzica, pot participa la videoconferinte, toate acestea din mers”, spune Stephen Byers, secretar de stat pentru comert si industrie, in Marea Britanie.
Modul in care au fost scoase la vanzare frecventele 3G inaugureaza inca o premiera in Marea Britanie. Pana acum, licentele au fost alocate prin selectie de oferte. Cele 150 de runde de licitatie, la care au participat cei mai mari operatori de telecomunicatii din lume, au pus la bataie valori imense.
Analistii preconizeaza ca si alte tari europene (Franta, Italia, Spania, Suedia) vor apela la metoda licitatiei, si nu la cea a selectiei de oferte, ca pana acum (asa-numita metoda „beauty contest”). Daca se va urma modelul Angliei, licitatiile vor arunca in aer sume imense, pentru noile licente de telefonie mobila.
Telefonia mobila arunca in joc sume fabuloase
25 mai 2000, 12:00
Ultima modificare în 25 mai 2000, 15:00
stroeLa capatul a opt saptamani si a 150 de runde de licitatie, cele cinci licente de telefonie mobila scoase la mezat de guvernul britanic au fost, in sfarsit, adjudecate. Castigatorii - Vodafone AirTouch, British Telecommunications, One2One (detinuta de Deutsche Telekom), Orange si firma canadiana TIW au ofertat sume impresionante. Vodafone, liderul de piata, a cumpartat cea mai larga licenta destinata unui operator existent contra a 5,96 miliarde lire sterline (9,3 miliarde dolari). Ceilal
Etichete: arhiva,
miliard
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Banii mei, banii mei, ce sa fac cu ei?
- Micul si marele Paris
- Serban Alexandrescu: „Reclama e mai rea decat fumatul”
- Licitatia audientei tine solistele pe jar
- Hackerii se explica
- Mii de oameni au fost consiliati in cariera de Atlas Consel
- Hotelurile la purtator salveaza bugetul de vacanta
- Suprematia DVD amenintata
- Rover, vandut cu 17 euro
- Titlurile fondurilor mutuale raman cele mai rentabile