Grupul Telekom România a înregistrat venituri consolidate de 228,9 milioane euro în al doilea trimestru din acest an, în scădere cu 1%, faţă de aceeaşi perioadă din 2019, anunţat, joi, operatorul.
„În trimestrul al doilea, veniturile consolidate au fost afectate de pandemia globală Covid-19 – în mod asemănător cu ale altor operatori din UE – întrucât restricţiile de călătorie au redus veniturile din roaming şi din vizite, în timp ce închiderea temporară a magazinelor a afectat negativ vânzările de terminale.
Acest impact a fost acoperit aproape integral printr-o creştere a veniturilor din segmentele ICT şi wholesale ale companiei, ceea ce a condus la obţinerea unor venituri consolidate de 228,9 milioane euro, cu o uşoară scădere, de 1%, faţă de aceeaşi perioadă din 2019”, este scris într-un comunicat al Telekom.
Cum a fost atenuat impactul generat de pandemie
Conform comunicatului, veniturile totale din servicii fixe s-au ridicat la 121,1 milioane euro în al doilea trimestru din 2020.
„Deşi impactul a fost parţial atenuat printr-o creştere a ARPU în acelaşi interval de timp, contractarea bazei de abonaţi TV a condus la o scădere a veniturilor din servicii de televiziune.
În acelaşi timp, noua ofertă a companiei, Smart TV Stick, care permite clienţilor să-şi transforme televizorul într-un Smart TV fără instalare suplimentară şi independent de furnizor, a continuat să crească, ajungând la o bază de 17.400 abonaţi, de la lansarea sa la sfârşitul primului trimestru al acestui an”, se mai precizează în comunicatul Grupului Telekom România.
Conform raportului, scăderea veniturilor din serviciile de televiziune a fost parţial compensată prin creşterea veniturilor din internet fix cu 8,4% comparativ cu T2 din anul precedent. Trebuie menționat că în timpul crizei generate de infamul coronavirus, compania nu a implementat măsuri de reducere a personalului, cum ar fi concedieri sau şomaj tehnic.
„În trimestrul al doilea ne-am menţinut veniturile stabile şi ne-am continuat creşterea EBITDA, în ciuda circumstanţelor dificile. În acest trimestru am arătat că prin strategia noastră de control strâns al cheltuielilor şi transformarea costurilor, suntem capabili să depăşim şi să diminuăm efectele neaşteptate ale pandemiei Covid-19 pe linia noastră de vârf.
Sunt fericit că am obţinut creşterea EBITDA pentru cel de-al treilea trimestru consecutiv şi asta îmi dă încredere că am ales abordarea potrivită pentru a realiza o recuperare stabilă şi durabilă a performanţei noastre financiare”, a transmis Nicolas Mahler, director executiv Financiar, Telekom România.
Reducerea tarifelor de terminare pentru reţelele mobile
Conform raportului, această scădere a fost determinată de reducerea tarifelor de terminare pentru reţelele mobile.
„Această scădere a fost determinată de reducerea tarifelor de terminare pentru reţelele mobile, impusă de autoritatea de reglementare şi, parţial, de scăderea traficului din roaming şi a traficului internaţional în timpul restricţiilor de călătorie cauzate de pandemia COVID-19 în T2.
Mai mult, în timpul perioadei de izolare, ca parte a măsurilor impuse de instituirea stării de urgenţă, o treime din magazinele de vânzare cu amănuntul, mai ales cele din centrele comerciale mari, au fost închise. Acest lucru a afectat vânzările de telefoane mobile şi a încetinit în general achiziţiile de orice fel. Până la sfârşitul celui de-al doilea trimestru al acestui an, toate magazinele au putut fi redeschise. În ciuda acestor aspecte, baza de abonaţi ai serviciilor mobile (postpaid) a crescut cu 6,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, până la 1,6 milioane de abonaţi”, este scris în comunicat.