Telekom introduce noi facilităţi pentru serviciile TV

Telekom România introduce, începând cu această lună, funcţionalităţi suplimentare pentru clienţii Telekom ai serviciilor de televiziune.

Clienții Telekom TV Interactiv pot beneficia de funcționalitatea Media Player. Aceasta permite redarea de imagini, videoclipuri și filme, muzică și înregistrări audio de pe orice dispozitiv USB direct pe ecranul televizorului, conectand un memory stick sau un hard-disk la portul USB de pe panoul din spatele receiverului. Pot fi redate fişiere video şi audio tip MP3, MP4, MKV, AVI şi  imagini tip JPEG, PNG, BMP. Media Player este oferit în mod exclusiv şi gratuit de către Telekom clienților de televiziune interactivă.

În plus, şi utilizatorii platformei Telekom TV Web&Mobile pot accesa acum programe TV difuzate cu până la o săptămână în urmă prin intermediul funcției Arhiva TV. Opțiunea se poate folosi accesând secțiunea Program TV şi selectând de acolo orice emisiune a cărei difuzare s-a încheiat şi are simbolul de redare. Arhiva TV a fost disponibilă până la acest moment exclusiv pentru clienţii TV Interactiv.

Prin intermediul opțiunii Înregistrări în Cloud Plus, clienţii pot înregistra şi stoca în contul de cloud asociat până la 100 de ore de conţinut TV SD sau până la 42 de ore de conţinut TV HD (filme, emisiuni, competiţii sportive).  Abonamentul lunar este de 6 lei cu TVA inclus. Înregistrările pot fi programate de pe TV – pentru clienţii care au serviciul Telekom TV Interactiv, sau de pe www.telekomtv.ro, respectiv prin intermediul aplicaţiei Telekom TV, conținutul respectiv putând fi accesat de pe orice alt dispozitiv asociat aceluiaşi cont. Funcționalitatea este  disponibilă și în mod gratuit, toţi clienţii Telekom TV Interactiv şi Telekom TV Web & Mobile având posibilitatea de a înregistra până la 30 de ore de conţinut TV SD sau până la 13 ore de conţinut TV HD în contul personal de cloud.

Platforma Telekom TV Web & Mobile, care include www.telekomtv.ro și aplicația Telekom TV din Google Play sau App Store, poate fi accesată de pe un număr maxim de 5 dispozitive pentru a urmări conținutul preferat.