Astfel, Telekom Romania invită antreprenorii aflați la început de drum să își depună propunerile în vederea unor potențiale colaborări cu furnizorul de servicii inovatoare IT&C. Serviciile sau aplicațiile vor fi evaluate de o echipă de profesioniști, iar în funcție de stadiul de dezvoltare al produsului, start-up-ul respectiv va primi recomandări personalizate pentru dezvoltarea ulterioară și, de asemenea, propuneri de potențiale colaborări cu Telekom.
La nivelul grupului Deutsche Telekom sunt derulate periodic sesiuni de evaluare a proiectelor inițiate de start-up-uri de tehnologie, prin intermediul incubatorului hub:raum, cu sedii la Cracovia (pentru zona de sud-est a Europei), respectiv Berlin (pentru restul Europei).
Pe plan local, Telekom Romania sprijină o serie de comunităţi aflate în principal în zona de tehnologie, oferindu-le internet de mare viteză, mentoring sau susţinere financiară.
În calitate de partener activ, compania susţine spaţii de tip co-working precum TechHub Bucharest (spațiu de co-working și punct de întâlnire al comunității profesioniștilor în tehnologie din București), NOD Makerspace (spațiu creativ de lucru destinat pasionaților de design și arhitectură) sau WeLoveDigital (hub dedicat antreprenorilor cu proiecte online), şi furnizează servicii de internet de mare viteză membrilor acestora. Totodată, Telekom Romania participă, în calitate de partener principal, la evenimentele industriei precum How to Web, cel mai important eveniment dedicat inovației în tehnologie și antreprenoriatului din Europa de Sud-Est, sau MVP Academy, program de pre-accelerare adresat start-up-urilor din Europa Centrală şi de Est, contribuind cu sesiuni de mentoring şi coaching.
De asemenea, prin intermediul hub:raum, incubatorul de star-tup-uri al Deutsche Telekom, compania sprijină echipele care au idei revoluționare și companiile inovatoare aflate la început de drum din Europa, oferind acces la o reţea internaţională de mentori şi specialişti tech.
Pe lângă aceste forme de implicare, Telekom Romania oferă soluţii complete de telecomunicaţii şi IT pentru start-up-uri, de la abonamente de voce şi date, echipamente IT&C, conexiuni Wi-Fi şi servicii de hosting şi promovare online, până la soluţii software pentru protecţia datelor, găzduirea datelor în Cloud, servicii de suport şi administrare prin asistenţă distanță pentru software, calculatoare şi echipamente periferice sau pachete Office 365.
Printre proiectele-pilot susţinute de Telekom în Romania se numără soluţia SEMSEYE, care monitorizează fluxul vizitatorilor, fiind un serviciu destinat retailerilor; DeviceHub.net, platforma IoT ce permite utilizatorilor și companiilor acces la un panou de control comun al proiectelor și un control al acestora de la distanță; aplicația Omnipaste, care permite conectarea PC-ului cu un device Android pentru a putea să faci copy-paste între ele, să vezi apelurile, mesajele și notificările direct de pe PC sau SafeDrive, aplicația care recompensează șoferii care nu vorbesc la telefon în timpul condusului.