Circa 15 produse tradiţionale româneşti ar putea obţine protecţie europeană, după ce Ministerul Agriculturii va trimite documentațiile până la sfârșitul acestui an. Două dosare au fost deja depuse: 'Telemeaua de Ibăneşti' şi 'Peşte Novac afumat de Ţara Bârsei'.
Avem deja o listă cu 31 de produse cu notorietate pentru care lucrăm să le trimitem către UE, iar două dosare au fost deja depuse în opoziţie la Bruxelles: 'Telemeaua de Ibăneşti' şi 'Peşte Novac afumat de Ţara Bârsei'. La minister s-a mai depus un dosar cu brânza telemea de Mărginimea Sibiului şi un altul cu Salam de Sibiu. Acestea sunt deocamdată în analiză, iar în perioada următoare vom vedea dacă le vom mai solicita anumite completări sau le punem pe site-ul ministerului pentru opoziţia naţională şi urmează mai departe procedura pentru UE. Targetul nostru pentru anul acesta era de 30 de dosare depuse pentru UE, un target destul de ambiţios, dar eu sper ca până la sfârşitul anului să avem cel puţin 10-12, până în 15 dosare, care să fie trimise în opoziţie la UE pentru a putea obţine protecţie', a declarat Viorel Morărescu, director general în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, la un târg de produse tradiţionale organizat în curtea MADR.
Printre produsele tradiţionale aflate în pregătire la MADR pentru obţinerea protecţiei europene se numără Brânza de Covurlui, Salamul de Nădlac, Pita de Pecica, Cârnaţii de Pleşcoi, Salamul de Sibiu, Vîrşli, Brânza de Giulianca Brăila, Gemul de Rubarbă, Scrumbia de Dunăre eviscerată afumată şi Telemeaua de la Mărginimea Sibiului.
România deţine un singur produs certificat la nivel european prin indicaţia geografică protejată (IGP), respectiv Magiunul de prune Topoloveni, şi două care urmează să obţină recunoaşterea denumirii de origine protejată (DOP), respectiv Telemeaua de Ibăneşti şi Peşte Novac afumat de Ţara Bârsei.
Potrivit datelor MADR, la nivel european, Italia şi Franţa deţin supremaţia cu 296, respectiv 243 de astfel de produse protejate, iar Bulgaria, ţară care a intrat în 2007, odată cu România în UE, are trei produse recunoscute cu denumire de origine protejată (DOP) şi 11 prin indicaţia geografică protejată (IGP). Conform legislaţiei europene, produsele tradiţionale mai pot obţine protecţie şi pentru specialitate tradiţională garantată (STG).