Telemedicina ar putea fi un mare ajutor pentru vârstnicii din mediul rural, spune senatorul liberal Nicoleta Pauliuc, care adaugă că în multe comune nu există nici măcar un medic de familie. În context, aceasta a precizat că birocrația ar trebui redusă semnificativ.
Telemedicina, un ajutor pentru vârstnicii de la țară
Nicoleta Pauliuc, senator din partea PNL și președintele Comisiei de Apărare, a luat parte la o dezbatere în Palatul Parlamentului despre drepturile pacienților din România care necesită îngrijiri medicale la domiciliu. Ea este și membru în Comisia de Sănătate.
Nicoleta Pauliuc a propus recent un pachet legislativ pentru sprijinirea pacienților oncologici. Una dintre cele mai noi inițiative, lansată în luna mai și supusă dezbaterii publice, prevede acordarea a două zile libere plătite pe an angajaților pentru efectuarea de controale preventive pentru diverse boli.
Senatorul liberal propune îmbunătățiri pentru ca pacienții să fie plasați în centrul sistemului medical și să primească tratamente personalizate în funcție de afecțiunile lor, prin:
- Accentul pe prevenție, analiză și screening
- Utilizarea telemedicinei și promovarea proiectelor de e-medicină
- Integrarea României în cadrul evoluțiilor europene în domeniul sănătății, inclusiv creșterea finanțării (susținând un nivel de 9%), și implementarea bunelor practici pentru accesul persoanelor vârstnice sau defavorizate la servicii medicale mai accesibile, inclusiv la domiciliu
”Realitatea obiectivă este că există un clivaj major între accesul la servicii sanitare între urban şi rural, la fel cum există diferenţe semnificative şi în funcţie de cât de bogată sau de defavorizată este o zonă anume a ţării. Sunt, pur şi simplu, oameni în satele României care suferă de boli cronice sau chiar de afecţiuni acute şi care nu merg la medic sau care nu au mai văzut la faţă un doctor poate de peste 10 ani. Vreau să vă spun că sunt zone în această ţară unde poţi face şi o oră şi jumătate (pe timp de vară) către cel mai apropiat spital. Există multe comune care nu au nici măcar un medic de familie şi situaţia se înrăutăţeşte”, spune aceasta.
Telemedicina trebuie să ajute bolnavii din rural
Sistemul trebuie implementat cu atenție pentru a ajuta pacienții din zonele rurale și pentru a nu-i izola mai mult. Bătrânii nu sunt întotdeauna familiarizați cu cele mai noi tehnologii de comunicație.
De asemenea, a propus acum un an ca direcțiile de asistență socială să desemneze persoane specializate care să viziteze bătrânii și bolnavii acasă și să faciliteze consultații online cu medici de la spitalele dintr-un anumit județ, prin intermediul aplicațiilor de videoconferință precum:
- sau Skype
Senatorul a subliniat că o astfel de inițiativă ar reprezenta o evoluție cel puțin în plan primar.
”Când s-a pus în discuţie tema telemedicinei, eu am spus că trebuie să fim foarte atenţi cum implementăm acest sistem în aşa fel încât el să ajute bolnavii din rural şi să nu-i izoleze mai tare, în condiţiile în care ştim foarte bine că bătrânii nu se descurcă întotdeauna să folosească cele mai noi tehnologii de telecomunicaţii. Eu am propus încă din urmă cu un an ca, la nivelul direcţiilor de asitenţă socială, să existe persoane special desemnate care să meargă la bătrâni şi la bolnavi acasă şi să intermedieze consultaţii online cu specialişti de la spitalele dintr-un judeţ anume. Sistemul e simplu: vine DGASPC la bătrân, îl întreabă ce afecţiuni are şi face o convorbire video pe whatsapp sau pe skype cu un medic. Măcar la nivel primar asta ar însemna o evoluţie”, continuă senatorul liberal.
Birocrația ar trebui redusă semnificativ
Aceasta a mai spus că birocrația în ceea ce privește accesul bolnavilor la servicii ar trebui redusă semnificativ. Ea a menționat că unele proceduri par absurde. A dat de exemplu cazul pacienților nedeplasabili care trebuie să depună o cerere scrisă la ghișeu pentru a dovedi că nu se pot deplasa.
În unele zone persistă situații în care persoanele cu handicap trebuie să dovedească că nu s-au recuperat. Nicoleta Pauliuc consideră această situație drept depășită.
”Cred că ar trebui redusă mult birocraţia prin care bolnavii pot avea acces la aceste servicii. Unele elemente sunt chiar de râsul curcilor: sunt pacienţi nedeplasabili care trebuie să depună solicitare scrisă la un ghişeu prin care să arate că sunt nedeplasabili. Cumva, în anumite zone, am rămas în zona eternei poveşti cu persoanele cu handicap care trebuie să dovedească faptul că nu s-au recuperate”, a mai spus Nicoleta Pauliuc.