Metrorex, dimineață în jurul orei 7,00, anunța că la ora 5.24, pe tronsonul Eroilor-Politehnica, pe firul 1, un jgheab de scurgere a infiltrațiilor a căzut din plafon, pe șina responsabilă cu transmiterea tensiunii și a produs un scurt circuit. „Din acest motiv, a fost scoasă tensiunea de pe șină, trenul care tranzita zona a fost oprit, călătorii din tren fiind evacuați în siguranță de către echipele Metrorex prin stația Eroilor”, conform unui comunicat transmis de biroul de presă al MT. Șeful Metrorex, Marin Aldea s-a deplasat la fața locului pentru coordonarea situației. Odată cu scoaterea tensiunii din șină, pe tronsonul Izvor-Politehnică- Grozești nu s-a circulat aproximativ două ore. S-a circulat în sistem pendulă între stațiile Gorjului și Politehnica. Trenurile de la Republica au circulat până la Piața Unirii și cele de la Anghel Saligny până la Izvor.
După aproximativ 10 minute de la transmiterea comunicatului Biroului de Presă al Ministerului Transporturilor, suntem anunțați sec, tot de Biroul de Presă al MT, că „directorul general și diretorul de exploatare Metrorex, demiși acum de ministru”.
Se pare că Biroul de Presă al MT sau chiar ministrul Transporturilor, Felix Stroe au uitat că Marin Aldea este numit în baza unei selecții conform OUG109/2011, privind guvernanța corporativă.
Mai exact, Marin Aldea nu poate fi demis decât cu aprobarea Adunării Generale a Acționarilor din cadrul Metrorex și cu motivare certă. Adică Marin Aldea a fost demis verbal de ministrul Transporturilor, Felix Stroe, prin Biroul de presă al MT. Mai mult, Marin Aldea, într-o intervenție televizată, a spus că nu știe nimic de schimbarea acestuia și că nu a fost anunțat de Ministerul Transporturilor.
Telenovela demiterii șefului Metrorex. Ministrul Transporturilor, Felix Stroe, motive superficiale pentru a schimba șeful de la metrou
3 noiembrie 2017, 13:09
Ultima modificare în 3 noiembrie 2017, 13:22
Invocând un jgheab de scurgere a infiltraţiilor, căzut pe șina de la metrou, ministrul Transporturilor, Felix Stroe, prin Biroul de Presă, a luat decizia de a-l demite pe şeful Metrorex, Marin Aldea.
Etichete: felix stroe,
metrorex
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Tăriceanu: Transporturile au urcat pe locul 3, peste construcţii și intermedierea financiară
- Guvernul britanic promite transparenţă în privinţa studiului de impact al Brexit-ului
- Germania: Rata şomajului a scăzut la 5,4% în octombrie, cel mai redus nivel după 1990
- Iohannis critică măsurile guvernului Tudose: De ce este nevoie de această ţopăială fiscală?
- Banca Angliei pregăteşte prima majorare a ratei dobânzii din 2007
- Bucureşti şi Praga, pe primul loc în topul oraşelor din ECE care au atras noi retaileri în ultimul an
- Curs BNR: Leul se apreciază față de principalele valute
- APMGR: Noua creştere a taxei clawback va duce la dispariţia altor mii de medicamente
- Immofinanz a început vânzarea terenurilor pe care le are în România
- Profitul ING a depăşit estimările, pe fondul majorării numărului de clienţi pe plan global