Actul 1: Logodna. Junele-prim declară război Balaurului. Domniţa îi sare în braţe, în aplauzele a şapte milioane şi ceva de supuşi, nu înainte de a dezvălui privirilor sale fierbinţi un decolteu generos, uşor dezumflat de abuzurile celor care s-au delectat la pieptu-i de-a lungul timpului. Curtenii îşi freacă mâinile de bucurie, în timp ce ochii lor hulpavi trec în revistă argintăria. Balaurul se uită chiorâş, din colţul său, păzit încă de cei care luptă din adăposturi de lux în numele siguranţei naţionale. Cortina cade peste uralele mulţimii aflate sub efectul halucinogen al promisiunilor de mai bine.

Actul 2: Războiul. Împotriva Balaurului se dezlănţuie toată armata cumpărată cu banii supuşilor de către Junele-prim. Generalul Şopârlă a elaborat un plan diabolic împreună cu legiunea de elită a mercenarilor, formată din soldaţi dintre cei cu state vechi de serviciu în lupta pentru îngroşarea propriului portofel. Atacul frontal asupra castelului în care sălăşluieşte Balaurul îl forţează pe locatarul de drept să se retragă pe uşa din dos şi să ceară ajutorul strainătăţii. Euforia victoriei este însă de scurtă durată. Balaurul se întoarce după o scurtă perioadă de exil şi-şi revendică jilţul ocupat vremelnic de Cineva. (Cineva este un personaj asupra căruia nu este necesar să insistăm deoarece rolul său este unul episodic şi nerelevant la scara istoriei). Se încheie un armistiţiu – numit de cronicarii vremii „Pact de Coabitare“ – iar la reşedinţa Junelui-prim se porneşte clepsidra care numără zilele până la 22 decembrie 2014.

Actul 3: Pacea. O lungă perioadă de timp nu se mai întâmplă nimic concret. Junele-prim se plimbă pe cai frumoşi prin toată lumea. Domniţa suferă singură în tăcere, supuşii îşi duc la îndeplinire menirea de supuşi. Birurile cresc, viaţa e mai grea decât pe vremea asupririi Balaurului, cămătarii îşi rotunjesc afacerile susţinând financiar petrecerile întâiului călăreţ al regatului. Toată lumea o duce prost, dar se uită la televizor şi află că o duce bine. Zâmbetul Junelui-prim este din ce în ce mai sfidător şi mai sigur pe sine, în directă proporţie cu gradul de nefericire al supuşilor. Reţeta este cât se poate de simplă. Orice minciună poate fi justificată la timpul potrivit printr-o altă minciună şi mai mare. Până când? Până când se va fi scurs şi ultimul grăunte de nisip din clepsidra care numără zilele Balaurului.

Actul 4: Nunta. Junele-prim ajunge la turnir înconjurat de legiunile sale de cavaleri ai luxului. Toţi înveştmântaţi în ţesături scumpe, aduse de peste mări şi ţări, din călătoriile de plăcere făcute pe banii supuşilor. Arsenalul de zâmbete zeflemitoare şi fraze scuipate din colţul buzelor este pregătit. De partea cealaltă a mesei se află outsiderul perfect: Teutonul. Apărut de nicăieri, rece, fără priză la public, cu vorba împiedicată şi privirea sticloasă. E de mirare cum de-a ajuns pe tabloul principal al turnirului. Necum s-o mai ceară şi de soţie pe Domniţa cea tristă şi neconsolată. Şi totuşi, minunea se produce. Junele-prim alunecă pe-o zeflemea, se împiedică cu un picior de propriul zâmbet şmecheresc şi cu celălalt de ochii rostogoliţi spre tavan, cade şi se loveşte cu capul de una dintre minciunile contondente din dotare. KO. Arbitrul întâlnirii nu are încotro decât să o dea pe Domniţa România după neamţ şi să consemneze căsătoria cu acte-n regulă în registrul oficial.

Nota pentru sine: Niciodată nu am mai întâlnit o telenovelă atât de bizară. Nici măcar Shonda Rhimes, regina scenariilor de televiziune nu ar fi putut imagina aşa ceva. Ce mă îngrijorează este faptul că între Junele-prim şi Balaur continuă bătălia care fură lumina reflectoarelor. Căsatoria Domniţei pare să fi rămas din nou în planul secund al naraţiunii.