Operatorii de cablu se tem că trecerea de la televiziunea analogică la cea digitală nu va asigura o concurenţă corectă pentru ei, iar cea mai mare teamă este că programele televiziunilor comerciale vor fi distribuite gratuit.
România va trece de la televiziunea analogică la cea digitală până la 1 ianuarie 2012, în conformitate cu obligaţiile pe care ţara noastră şi le-a asumat faţă de Uniunea Europeană. Trecerea la televiziunea digitală înseamnă costuri mai mici, o calitatea mai bună atât a imaginii cât şi a sunetului, programe mai multe, recepţia pe dispozitive mobil, servicii de informare îmbunătăţite (precum ghidurile de programe afişate pe ecran) şi spectru radio economisit care va putea fi folosit pentru servicii broadband.
În ţara noastră, în prezent, circa 1,44 milioane de persoane recepţionează posturile TV doar prin antenă terestră, circa 3,6 milioane de persoane sunt abonate la cablu, în timp ce 1,98 milioane persoane sunt abonate la platformele DTH – DigiTV FocusSat, Max TV, Boom TV şi Dolce.
Strategia de trecere la televiziune digitală prevede acordarea de şase multiplexuri, două la început, care vor putea funcţiona împreună cu televiziunea analogică, iar celelalte patru vor putea deveni operaţionale după 1 ianuarie 2012. Un multiplex digital terestru este un grup de programe şi servicii audiovizuale transmise prin emisie radioelectrică terestră, utilizând modulaţie digitală în limitele unui canal de televiziune standard, având acoperire naţională ori regională, prin folosirea unuia sau mai multor canale/ frecvenţe radioelectrice.
Prin cele două multiplexuri (14 posturi TV) ar urma să fie transmise programele operatorilor cu licenţă naţională terestră TVR 1, TVR 2, Antena 1, Prima TV, Realitatea TV, Pro TV şi Naţional TV. Celelalte şapte posturi care vor emite în sistem digital vor fi desemnate de CNA ţinând cont de conţinutul programelor oferite şi de diversitatea acestora.
Cabliştii vor corectitudine
Televiziunea digitală terestră este un concurent pentru cablu şi platformele DTH, iar operatorii prin cablu se tem că autorităţile nu vor asigura o concurenţă corectă pentru ei.
„Se tot vorbeşte de retransmisie digitală terestră gratuită. Câtă vreme este vorba doar de programele Televiziunii Române, programele finanţate de stat, nu avem nicio problemă. În momentul în care televiziunile comerciale vor fi distribuite gratuit, avem o deja o primă întrebare”, potrivit lui Radu Petric, preşedintele Asociaţiei de Comunicaţii prin Cablu (ACC), prezent la un evenimnet organizat de Asociaţia pentru Comunicaţii Digitale.
„Programele de televiziune nu sunt gratuite. În fiecare grup mare media există un amestec, sunt canale considerate libere la retransmisie şi fac parte din acel pachet obligatoriu, conform legii audiovizuale, dar, în acelaşi timp, ei au lansat programe şi se susţin comercial şi prin faptul că noi, operatorii de cablu şi platformele digitale, plătim către aceşti furnizori de program,” a adăugat Petric.
„Câtă vreme concurenţa este corectă, câtă vreme operatorii care vor folosi aceste multiplexuri vor avea aceleaşi condiţii comerciale şi aceleaşi reglementări audiovizuale ca şi operatorii prin cablu, lucrurile sunt în regulă, nu avem niciun fel de problemă”, a explicat Petric.
Tranziţia la televiziunea digitală, întârziată de Senat
Cătălin Marinescu, preşedintele ANCOM, a spus că licitaţia pentru acordarea primelor două multiplexuri va putea fi organizată în circa şase luni, acestea nefiind disponibile până la 31 decembrie 2009, cum prevedea strategia. Tranziţia la televiziunea digitală a fost întârziată din cauza Senatului, care a amânat din luna iunie până în luna octombrie aprobarea modificărilor Legii audiovizualului nr. 504 din 11 iulie 2002.
„Un prim pas, ANCOM l-a făcut, a transmis repartizarea frecvenţelor pe cele două multiplexuri care se vor da în primul rând.
Este nevoie de o Hotărâre de Guvern care să stabilească tipul de strategie, condiţiile de eligibilitate şi eventual cuantumul taxei de licenţă. Eu sunt convins că va fi promovată cât de repede posibil”, a spus Cătălin Marinescu.
„La ANCOM se lucrează la caietele de sarcini pentru organizarea selecţiei pentru acordarea primelor două multiplexuri. Din experienţa noastră, o procedură de selecţie durează, dacă eşti bine pregătit, în jur de şase luni până la atribuirea licenţelor. Ne vom strădui ca să nu depăşim un astfel de termen”, a explicat Cătălin Marinescu.
Televiziunea digitală în Europa
Renunţarea la televiziunea analogică terestră a avut loc deja în Luxemburg, Olanda, Finlanda, Suedia, Germania, Belgia (Flandra) şi în mare parte din teritoriul Austriei. Se va renunţa la aceste transmisii până cel târziu la sfârşitul anului 2010 în Austria, Estonia, Danemarca, Spania, Malta şi Slovenia. În Belgia (în Valonia şi în regiunea Bruxelles-Capitale), Bulgaria, Cipru, Republica Cehă, Grecia, Franţa, Ungaria, Italia, Lituania, Letonia, Portugalia, România, Slovacia şi Regatul Unit, se va renunţa la televiziunea analogică terestră în perioada cuprinsă între sfârşitul anului 2010 şi sfârşitul anului 2012. În Polonia, termenul limită pentru renunţarea completă la acest tip de televiziune este 2015.