Industria de gambling din România este un sector cu anduranță crescută la criză. A demonstrat-o în 2009 și 2010, când creșterea a fost mai mult decât dublă, dar și în 2020, când numărul pariurilor online a crescut cu 200% pe plan intern, iar cel al conturilor deschise de către jucători s-a majorat cu 90%.
Este o creștere naturală care va continua și pe viitor. Estimarea nu se bazează doar pe evoluțiile înregistrate la nivel local, ci și global. Dar mai ales pe transformările înregistrate în piețele considerabil mai mari și mai avansate. Atât din punct de vedere al dezvoltării industriei de gambling, cât și a abordării legislative.
Dacă ne raportăm la evoluțiile globale, conform estimărilor ResearchAndMarkets, valoarea pieței mondiale de gambling a fost anul trecut de 773,7 miliarde de dolari. Și va ajunge în 2030 să depășească pragul istoric de 1.000 de miliarde USD. Ritmul anual de creștere este de 3,7%. La rândul ei, nișa de online gambling, era evaluată la aproximativ 84,8 miliarde de dolari anul trecut. Dar va avea un ritm de creștere considerabil mai rapid, estimat de analiști la 6,85%. Ceea ce va însemna aproape o dublare a valorii până în 2033, când va ajunge la 164,5 miliarde USD.
Concurența forțează evoluția
Există însă o probabilitate crescută ca toate aceste estimări să fie eronate. Mai precis, creșterea pieței de gambling să fie mult mai explozivă decât se preconizează în prezent. Factorul perturbator, care face deja ca valorile enunțate să fie surclasate, este mass-media. Nu presa scrisă, ci cea audio-vizuală. Cu precădere cea specializată în difuzarea evenimentelor sportive care se confruntă cu o concurență tot mai puternică din partea platformelor de streaming. Un exemplu recent în acest sens, accesibil și românilor, este HBO Max, serviciul de streaming VoD (Video-on-Demand). Odată cu rebrandingul sub noua denumire MAX, acesta a început să transmită și evenimente sportive. Precum Olimpiada de Vară de la Paris. Unde ceremonia de deschidere a avut peste 23,2 milioane de telespectatori, în timp ce cea de închidere – 17,1 milioane.
Oferta platformelor de streaming diminuează însă sensibil numărul celor are urmăresc evenimentele sportive live pe „canalele de sport”. Această categorie de conținut reprezintă valuta lor forte și le asigură cotele de audiență maxime. Iar audiențele, la rândul lor, au un impact decisiv în negocierea tarifelor de publicitate pentru clipurile difuzate în timpul transmisiunilor sportive „în direct”. Care, dacă sunt evenimente de talia unei finale NFL, campionatul nord-american de fotbal, ajung la sume considerabile. De exemplu, difuzarea unui clip de 30 secunde la Super Bowl 2024 a costat în februarie peste 7 milioane de dolari. Este adevărat însă că și audiența estimată a fost de 113 milioane de telespectatori.
Pentru a nu pierde teren în fața concurenței, tot mai mulți jucători importanți din televiziunea sportivă americană au început să ofere spectatorilor posibilitatea de a urmări evenimentele, dar și de a paria pe rezultatele acestora. Fie prin dezvoltarea propriilor divizii de gambling, preluarea de companii active în această industrie sau parteneriate. Este o mișcare câștigătoare. Pentru că, potrivit raportului „Sports Around the World” al Global Web Index, 97% dintre pariorii legali urmăresc mai multe evenimente sportive live decât cei care nu pariază. Iar conform cercetărilor Asociației Americane de Gaming (AGA), nouă din zece telespectatori sunt mai predispuși să urmărească un eveniment sportiv dacă au plasat un pariu pe el.
Un efort tehnologic susținut
Adaptarea modalităților de livrare a transmisiunilor video pentru această categorie specială de spectatori pune o presiune ridicată pe media sportivă. Și aceasta deoarece conținutul furnizat trebuie să fie astfel optimizat încât să asigure o experiență multi-channel optimă. Adică să permită vizionarea evenimentului, dar și accesul la date specifice necesare pariorilor. Indiferent de locul și de dispozitivul de pe care spectatorul accesează conținutul.
Presiunea este cu atât mai mare cu cât și cererea de pariuri în timp real crește. Mai multe canale TV specializate investesc în prezent masiv în furnizarea de conținut de tipul Watch-and-Wager („vizionează și pariază”). Acesta permite vizualizarea atât a evenimentului în sine, cât și a datelor pentru pariuri live.
Deja integrarea pariurilor, sub diverse forme, nu se mai rezumă doar la transmisiunile sportive. Ci este prezentă în tot mai multe emisiuni, transmise „clasic” sau online. Dar și în rețelele de social media, canale YouTube sau podcasturi. Și chiar și în videoclipurile difuzate pe TikTok și postările pe Instagram.
Ca urmare a acestei evoluții accelerate, companiile de pariuri, dar și canalele de sport tind să se transforme în One-stop-shop-uri care furnizează o mare varietate de divertisment sportiv live. Este un demers conștient făcut în acest sens pentru a fideliza fanii sporturilor și ai gambling-ului. Pentru a le oferi posibilitatea de a viziona și paria folosind o singură platformă. Mai ales că studiile de analiză a comportamentului acestei categorii de telespectatori au arătat că 90% dintre ei folosesc un al doilea device – de obicei, smartphone-ul – atunci când urmăresc evenimente live. Ca urmare, integrarea și sincronizarea dintre aplicațiile mobile de pariuri și transmisiunile în direct a devenit deja o condiție standard pentru a oferi o experiență îmbunătățită utilizatorului final.
Statul iese și el în câștig din gambling
Relația dintre vizionarea evenimentelor și pariuri este tot mai puternică în Statele Unite. Iar ambele părți – atât industria media, cât și cea de gambling – ies în câștig. Însă nu doar ele, ci și statul. Care încasează sume considerabile din impozitele impuse pe jocurile de noroc. De exemplu, conform datelor Tax Policy Center, numai în 2021 administrațiile de stat și locale au încasat 35 de miliarde de dolari de pe urma industriei de gambling.
Valoarea „încasărilor” crește constant, odată cu majorarea cifrei de afaceri. Iar evoluția acesteia iese din previziuni. În 2019, la un an după ce Curtea Supremă din SUA a anulat Professional and Amateur Sports Protection Act (PASPA – legea care interzicea practicarea pariurilor sportive în Statele Unite), compania de consultanță Morgan Stanley și un grup de directori de cazinouri au realizat o evaluare conform căreia industria pariurilor sportive din SUA urma să atingă o valoare între 7 și 8 miliarde de dolari până în 2025. Estimarea însă a fost deja depășită încă din 2022. Ceea ce i-a determinat pe analiști să își revizuiască prognoza cu aproape +50%.
Creșterea continuă
Și ar putea să fie nevoie să o facă din nou. Pentru că, potrivit datelor American Gaming Association, anul trecut americanii au pariat suma record de 119,84 miliarde de dolari, în creștere cu 27,5% față de 2022. Pariurile au generat venituri de 10,92 miliarde de dolari pentru industria de gambling. Adică, cu peste 44% față de anul precedent. Casele de pariuri sportive, din cele 38 de state și Districtul Columbia care au legalizat pariurile, au avut încasări în valoare de 40,02 miliarde de dolari, cu 34,4% mai mult decât în 2022.
Estimările pentru 2024 sunt tot pe plus – americanii au „pus” deja 23,1 miliarde de dolari pe Super Bowl 2024. Iar în al doilea trimestru al anului 2024 au pariat alte 31,75 miliarde de dolari pe sport, sumă care a generat venituri de 3,16 miliarde de dolari pentru industrie, în creștere cu 35,3% față de perioada similară a anului trecut. Prin urmare, încasările autorităților vor fi și ele în creștere.