Din datele pe care redactia le detine, cunoastem faptul ca reporterul nostru s-a documentat la fata locului timp de 12 ore, in incinta celui mai ieftin birt din comuna. Dupa aceasta munca istovitoare, nu a mai fost vazut. Martori oculari, care au tinut sa-si pastreze anonimatul,
ne-au declarat ca autoritatile locale (cei doi sergenti de politie, primarul si preotul impreuna cu elevii claselor I-IV), l-au cautat timp de o zi si o noapte. La randul sau, conducerea redactiei a solicitat ajutorul atat Inspectoratului General al Politiei, cat si reputatului ziarist Emanuel Isopescu, realizatorul emisiunii „Urmarire generala” de la Pro TV. Zbaterile lor si sperantele noastre au fost zadarnice. Cand ne pregateam sa-i desfacem contractul de munca, am primit la redactie vesti prin telefon de la turbulentul nostru coleg, dar nu despre peisajul audiovizual din comuna Fartanesti ci, culmea!, despre targul de programe de televiziune MIP TV, care s-a desfasurat recent la Cannes.
Cascand ochii pe stirile trimise, am constatat ca n-a pierdut vremea prin targul frantuzesc. La targ au fost prezenti, printre numerosi oameni de afaceri, si romani de la TVR, Pro TV, Antena 1, HBO si Prima TV. Cu unii dintre negustorii acestor posturi, trimisul nostru a baut cafea si le-a fumat tigarile. Din vorba in vorba, a aflat ca Media Pro a cumparat pe rupte telenovele pentru Pro TV si ca echipa de la Prima TV s-a chinuit sa obtina amanari pentru plata datoriilor catre furnizorii de programe. Oamenii de la Prima au fluturat pe sub nasul creditorilor un acord cu reteaua de televiziune Scandinavian Brodcasting System, potrivit caruia aceasta va plati in numele televiziunii lui Cristian Burci banii pe programele achizitionate. Creditorii au strambat din nas.
Si Columbia Tristar a strambat din nas, pentru ca show-ul „Jurmatatea ta”, acordat sub licenta in Romania lui Valeriu Lazarov si TVR, a fost difuzat fara ca formatul sa fie respectat conform contractului. Trimisul nostru n-a reusit sa afle, din pacate, cu ce producatori internationali au negociat cei de la Antena 1 pentru cumpararea de programe categoria A. El n-a citit revista Television Europe, dar a prins niste vorbe cum ca Radu Nicolau ar fi criticat acolo Televiziunea Romana, institutie unde ani buni ex-directorul de programe a mancat o paine alba.