Televizoarele 3D de la Samsung se vând deja în SUA

Primele televizoare 3D de la Samsung au ajuns în Statele Unite, iar preţul unui model de 55 de inch este de 3.299 de dolari, în preţ nefiind incluşi şi ochelarii speciali. Samsung, unul dintre cei mai mari producători mondiali de televizoare din lume, a livrat primele modele de TV-uri cu tehnologie LED care permit vizualizarea de imagini 3D, în Statele Unite. Un model Samsung UN55C7000 cu o diagonală de 55 de inch (140 cm) are un preţ de 3.300 de dolari şi poate fi achiziţionat de

Primele televizoare 3D de la Samsung au ajuns în Statele Unite, iar preţul unui model de 55 de inch este de 3.299 de dolari, în preţ nefiind incluşi şi ochelarii speciali.

Samsung, unul dintre cei mai mari producători mondiali de televizoare din lume, a livrat primele modele de TV-uri cu tehnologie LED care permit vizualizarea de imagini 3D, în Statele Unite.

Un model Samsung UN55C7000 cu o diagonală de 55 de inch (140 cm) are un preţ de 3.300 de dolari şi poate fi achiziţionat de pe Amazon.com, cel mai mare magazin online din lume. Pe Sears.com modelul UN46C7000 de 46 de inch (117 cm) costă 2.600 de dolari.

Televizoarele nu sunt livrate cu tot cu ochelarii speciali care transformă conţinutul 2D în conţinut 3D. Pentru aceştia americanii tebuie să mai plătească încă 150 de dolari.

Televizoarele 3D ajung în Europa luna viitoare

Sud-coreenii de la Samsung au anunţat că primele modele de televizoare 3D vor fi disponibile pentru utilizatorii europeni începând cu martie 2010. Televizoarele din seriile LED 8, LED 7şi LCD 7 vor fi  primele modele de televizoare 3D pe care Samsung la aduce în Europa, la preţuri ce vor porni de la 3.500 de euro.

Televizoarele 3D de la Samsung au un procesor încorporat care permite conversia imaginilor 2D în 3D în timp real. Programele în format 3D vor putea fi vizionate cu o pereche de ochelari speciali. Deocamdată nu există o ofertă prea mare de conţinut 3D, iar cei care îşi vor achiziţiona un astfel de TV se vor uita la el ca la unul obişnuit.

Românii au cumpărat anul trecut aproximativ 500.000 de televizoare cu ecran plat (LCD, plasmă, LED) pe care au plătit 180 milioane de euro, conform companiei GfK.

SURSA: Engadget, Samsung