Noile aparate lansate de producători se vând ca pâinea caldă, deşi conţinutul 3D la noi este ca şi inexistent.
Românii nici nu au apucat să se familiarizeze cu televizoarele HD (High Definition), că marii producători LG Electronics, Panasonic şi Samsung au lansat deja primele modele 3D în ţara noastră. Fenomenul 3D a luat amploare ca urmare a succesului înregistrat de filmul „Avatar”. Toţi producătorii de televizoare se axează acum pe lansarea de astfel de modele, japonezii de la Sharp fiind ultimii care au anunţat intrarea pe această piaţă.
Atât oficialii LG, cât şi cei Panasonic au recunoscut că problema majoră pentru televizoarele 3D e conţinutul, în România fiind disponibile câteva filme realizate pe această tehnologie. Conştienţi de lipsa conţinutului 3D, sud-coreenii de la Samsung au apelat la o tehnologie proprie. Aceştia au integrat televizoarelor 3D un procesor de imagine care permite conversia în timp real de la 2 D la 3D, astfel încât toate programele TV pot fi urmărite 3D.
DETALII:
Citeşte mai multe pe evz.ro