Jurnaliştii de la CNN au analizat toate referinţele care s-au făcut în ultima perioadă faţă de China, iar rezultatul este că SUA se gândeşte serios la această situaţie.
În prezent, China este deja o putere în Asia, singurele state "concurente" fiind doar India şi Japonia. Ţara Soarelui Răsare a pierdut mult însă din cauza cutremurului şi tsunami-ului care au avut loc în urmă cu trei luni.
Opiniile analiştilor citaţi de CNN sunt însă împărţite. Unii spun că statul chinez îşi dezvoltă influenţa globală prin politicile economice, în Africa, America Latina şi Europa. Alţii sunt de părere că pentru a deveni cu adevărat o putere globală, o ţara are nevoie atât de dominaţie miliatră, cât şi de o economie fără rival.
"Când China va decide să pună mână pe Taiwan, atunci, cu siguranţă, va deveni o superputere. Şi, fără îndoială, va veni şi ziua aceasta", crede Lawrence Saez, profesor la Şcoala de Studii Orientale şi Africane din Londra.
Totuşi, liderii militari chinezi neagă faptul că statul lor încearcă să devină o superputere miliatră. În urmă cu aproximativ o lună, generalul Chen Bingde a spus că forţele armate ale SUA sunt în continuare cu mult în faţa Chinei, care nu intenţionează să schimbe clasamentul.
Declaraţiile liderilor chinezi nu le oferă linişte experţilor, care observă că fondurile alocate sectorului de apărare sunt în creştere. Oficial, China a cheltuit aproximativ 80 de miliarde de dolari în domeniul apararii armate numai anul trecut.
De altfel, Departamentul de apărare al SUA estimează că cifra reală a banilor alocaţi de China acestui domeniu este de fapt aproape dublu, decât se spune. Americanii, de exemplu au cheltuit pe apărare anul trecut o sumă colosală, de peste 700 miliarde de dolari.
Dar componenta militară nu este singurul aspect care trebuie luat în considerare atunci când se aplica eticheta de "superputere", spun cei de la CNN.
"În secolul XXI, puterea militară nu va fi folosita la fel cum se făcea în secolele XIX şi XX. Cu toate acestea, va rămâne o componentă cruciala a puterii, în politicile globale", susţine Joseph Nye, profesor la Harvard. La rândul său, Lawrence Saez spune că în timp ce îşi dezvoltă puterea militară, China s-a transformat deja în superputere economică.
Sursa: CNN