Ministerul Finanţelor a atras azi de pe piaţa monetară 900 milioane lei pentru un an, exact cât avea programat, însă randamentul acceptat pentru această licitaţie a coborât cu aproape 0,2 puncte, până la 6,19%, potrivit datelor BNR. Ieftinirea împrumutului statului ar putea fi determinată de înregistrarea primei deflaţii (inflaţie lunară negativă) din ultimii doi ani.
Pe lângă faptul că datele despre inflaţie probabil au ajutat la scăderea randamentelor, cererea de titluri de stat din partea băncilor a continuat să fie extrem de ridicată. La licitaţia de azi băncile au pus la bătaie 3,2 miliarde lei, de aproape patru ori peste nivelul programat, de 900 milioane lei.
La precedenta licitaţie cu aceeaşi scadenţă, de lunea trecută (4 iulie), Finanţele au acceptat un randament de 6,37%, atunci oferta băncilor fiind de aproape 5 ori mai mare decât nivelul indicativ, de 850 milioane lei.
În această dimineaţă, INS a anunţat că, în luna iunie, preţurile de consum s-au redus per ansamblu cu 0,29%, ceea ce reprezintă prima deflaţie din ultimii doi ani, astfel că rata anuală a inflaţiei a coborât sub 8%, până la 7,93%. Anunţul INS a surprins majoritatea analiştilor, care prognozau o inflaţie lunară de 0,2% şi vedeau inflaţia anuală urcând la 8,5%.