Temperaturile au luat-o razna în toată țara. Luni dimineață, mercurul termometrelor a arătat la Miercurea Ciuc, minus 12 grade Celsius, temperatură mult mai scăzută decât normalul termic al perioadei.
Potrivit meteorologului Nicolae Rusan, de la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu, şi în celelalte localităţi ale judeţului au fost temperaturi scăzute, respectiv minus 11 grade la Topliţa şi Bucin, minus 10 grade Celsius la Joseni şi minus 6 grade la Odorheiu Secuiesc.
Se pare că aceste valori sunt mult mai scăzute decât media multianuală a zilei, care este de minus 5 grade la Miercurea Ciuc, minus 5,3 grade la Joseni, minus 4,6 grade Celsius la Topliţa şi minus 1,8 grade la Odorheiu Secuiesc.
De ce a venit frigul?
Potrivit lui Rusan, răcirea bruscă a vremii se datorează pătrunderii unui front de aer polar din Nordul Europei, din cauza căruia temperaturile pot ajunge, în noaptea de luni spre marţi, până la minus 15 grade Celsius la Miercurea Ciuc.
Nu este pentru prima oară când se întâmplă acest lucru. Locuitorii din Miercurea Ciuc s-au mai confruntat cu astfel de temperaturi scăzute în luna martie.
În data de 26 martie 2016, în municipiu s-au înregistrat minus 13 grade Celsius, iar minima absolută a lunii martie a fost consemnată în anul 1986, când, la Miercurea Ciuc, termometrele au arătat minus 29 de grade Celsius.