Ger cumplit în România! Țara noastră va fi lovită de un adevărat șoc termic, în urma variațiilor foarte mari de temperatură.
Dacă până acum cea mai mare parte din țară a avut parte de o iarnă blândă, cu temperaturi peste media celor obișuite pentru această perioadă, vremea se va schimba radical în următoarele zile.
Ger cumplit în România! Averizările ANM
România va traversa un şoc termic cu minime nocturne de până la minus 20 de grade, pe alocuri chiar mai scăzute, avertizează meteorologii.
Meteorologii au emis, miercuri, mai multe avertizări cod galben, care anunţă ploi abundente, intensificări ale vântului şi polei. De joi de la prânz, până vineri la aceeaşi oră, întreaga ţară va fi sub cod galben de răcire accentuată a vremii.
Potrivit ANM, miercuri, la ora 14.00, a intrat în vigoare un cod galben, valabil până joi la prânz.
”În Carpaţii Occidentali, nordul Carpaţilor Orientali şi în vestul Carpaţilor Meridionali, temporar vor fi precipitaţii predominant sub formă de ploaie, moderate cantitativ, astfel că pe tot parcursul intervalului menţionat se vor acumula cantităţi de apă de 20…25 l/mp, iar pe arii restrânse 40 l/mp. Ploile vor favoriza topirea şi cedarea apei din stratul de zăpadă. Va ploua pe arii extinse şi pe treptele de relief mai joase din jumătatea de vest a teritoriului, unde izolat se vor cumula 10…20 l/mp”, au transmis meteorologi.
Se va depune strat consistent de zăpadă
Joi, între orele 06.00 şi 12.00, va fi cod galben în vestul şi nord-vestul ţării vor fi ploi şi pe arii extinse depuneri de polei.
”Treptat, ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare, vântul se va intensifica, cu viteze în general de 55…65 km/h, viscolind ninsoarea. Depuneri de polei vor fi pe arii restrânse şi în nordul Moldovei”, au mai transmis meteorologi.
De asemenea, aceştia anunţă cdd galben de răcire accentuată a vremii, de joi de la 12.00, până vneri la aceeaşi oră.
”Vremea se va răci brusc şi accentuat în toate regiunile, astfel încât în cursul nopţii de joi spre vineri (11/12 februarie) va fi ger în vestul, nordul, nord-estul şi centrul ţării.
Treptat vor predomina ninsorile la început în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova şi zonele montane, apoi şi în Dobrogea şi cea mai mare parte a Munteniei şi se va depune strat de zăpadă, pe alocuri consistent. Local se va semnala polei sau gheţuş”, a mai transmis ANM.
Intensificări de vânt în toată ţara
Potrivit meteorologilor, vântul va avea intensificări în toată ţara, amplificând senzaţia de frig, cu viteze de 55…65 km/h şi temporar peste 70…80 km/h, mai ales în sud-vest, centru, est şi sud-est.
La munte vântul va sufla tare, cu rafale de peste 70…90 km/h, iar îndeosebi în zona înaltă vor depăşi 100…120 km/h. Temporar ninsorile vor fi viscolite, iar zăpada spulberată.
Vremea se va menţine deosebit de rece şi pe parcursul săptămânii viitoare, local geroasă mai ales pe timpul nopţilor şi dimineţilor, iar vântul va mai avea intensificări.
Sistemul Energetic Național, pregătit să facă față șocului
Vremea se va înrăutăți atât de tare încât autoritățile din domeniul energiei au organizat un comandament de iarnă, pentru a se asigura că Sistemul Energetic Național va face față cu brio temperaturilor extrem de scăzute.
Vom trece brusc de la vreme de primăvară, la temperaturi de iarnă și la ger dimineața și noaptea. Sâmbătă dimineață vor fi minime de minus 19 grade Celsius.
„Miercuri, 10 februarie, s-a organizat şedinţa Comandamentului de Iarnă coordonată la nivelul Ministerului Energiei de către secretarul de stat, Niculae Havrileţ.
La şedinţă au participat cei mai importanţi actori ai sectorului energetic care menţin în funcţiune Sistemul Energetic Naţional şi asigură furnizarea continuă şi în siguranţă.
Din partea Comandamentului, transmitem că, începând cu ziua de vineri, până pe o durată de şapte-opt zile, România va traversa un şoc termic cu minime nocturne de până la – 20 de grade, pe alocuri chiar mai scăzute.
Temperaturi negative și ziua
De asemenea, temperatura diurnă va avea un nivel negativ de până la -8 grade. Sistemul Energetic este pregătit pentru traversarea acestui şoc termic.
Toţi actorii esenţiali care asigură funcţionarea Sistemului Energetic Naţional au precizat că sunt pregătiţi pentru perioada care urmează”, se arată într-un comunicat al Ministerului.
Prognoza pe următoarele zile arată că răcirea accentuată va începe în noaptea de joi spre vineri (11/12 februarie), astfel că, până în 17 februarie vor fi temperaturi maxime de -4…-2 grade și minime de aproximativ -15 grade, nopțile devenind geroase.
Vorbim de o schimbare bruscă de temperatură de aproximativ 15 grade în câteva zile.