Prognoza meteo pentru ziua de marți, 29 august. Iată care vor fi maximele termice caniculare astăzi. Care sunt zonele caniculare și care sunt cele unde se vor înregistra averse.
Prognoza meteo în întreaga țară – unde se va răcori
Prognoza meteo în toată țara. Meteorologii anunță că marți, 29 august, vremea se va răcori în vest, în sud-vest și în centrul țării. În plus, în localitățile din vestul Olteniei și în sudul Banatului se vor înregistra maxime 28 de grade.
Drept urmare, în partea vestică a țării, se înregistrează o scădere semnificativă a temperaturilor în anumite zone. În regiunea Banat, valorile termice pot scădea chiar cu 7-8 grade față de ziua precedentă, potrivit ANM.
Pe parcurs, cerul se acoperă treptat și sunt așteptate ploi torențiale. Cantități considerabile de apă, în jur de 40 de litri pe metru pătrat, pot acumula în intervale scurte de timp.
Se va răcori și în Transilvania și Oltenia. În regiunea Transilvania, se înregistrează o ușoară scădere a temperaturilor în partea estică, însă în vestul provinciei, căldura intensă revine după amiază. Precipitațiile abundente apar mai ales în zona montană, iar acestea pot fi însoțite de fenomene meteorologice severe.
În regiunea Oltenia, temperaturile scad în anumite zone, iar la Drobeta-Turnu Severin, maxima atinge doar 28 de grade. În partea estică a regiunii, ziua rămâne caniculară, cu temperaturi de 36 de grade la amiază. În această zonă vor apărea ploi, care pot fi destul de intense.
Vremea în restul țării
În restul țării vom avea parte de temperaturi caniculare, cu maxime care pot ajunge până la 38-39 de grade în sudul și în estul țării.
În regiunile Dobrogea și Bărăgan, soarele încălzește rapid aerul, iar temperaturile cresc până la 38 de grade în zona Bărăganului. Pe litoral, valorile termice rămân sub 35 de grade, însă senzația de disconfort termic se simte în toată provincia.
În ceea ce privește Moldova sudică și în nordul Munteniei, aici soarele este prezent. Vremea va fi excesiv de caldă cu temperaturi are ating 37-38 de grade în jurul prânzului. Indicele temperatură-umezeală depășește pragul critic de 80 de unități, ceea ce determină o atmosferă înăbușitoare.
Vom avea parte de același val de căldură și în jumătatea nordică a Moldovei și Bucovina. În aceste zone maximele termice se vor apropia de 40 de grade!
În schimb, în zonele montane instabilitatea atmosferică va crește și vom avea parte de episoade de ploi torențiale.
Vremea va fi extrem de caldă și în nordul Transilvaniei și în Maramureș, unde ne așteptăm la o după-amiază caniculară, cu temperaturi de până la 37 de grade la umbră, în zona Satu Mare. Pe parcurs, norii se vor aduna și vom avea câteva averse mai consistente, însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului.
Vremea în sudul țării
În sudul țării, canicula va fi generalizată. Temperaturile maxime vor ajunge până la 39 de grade Celsius.
În Lunca Dunării, temperaturile vor atinge nivelul de 39 de grade, creând o atmosferă sufocantă. Norii sunt destul de puțini și perspectivele pentru ploaie sunt reduse.
Bucureștenii vor suferi din nou din cauza căldurii. Temperaturile din a doua parte a zilei vor ajunge la 38 de grade la umbră, aducând un aer greu de respirat. În această noapte ne putem aștepta la o noapte tropicală, cu o minimă de 20 de grade.
Vremea la munte și la mare
Dacă la munte va fi vreme instabilă cu averse în masivele vestice, inclusiv grindină și vijelii, pe litoral vremea va fi senină. Aici temperaturile vor urca până la 33 de grade Celsius.