Temperaturile, deja ridicate, vor continua să urce miercuri în vestul Europei, unde acest nou val de căldură a determinat autorităţile din mai multe ţări să declanşeze cod roşu de caniculă, relatează AFP.
În Franţa, aproape toate regiunile sunt sub alertă de caniculă. Un nou record de temperatură a fost atins marţi la Bordeaux, cu 41,2 grade Celsius, iar Meteo France prezice temperaturi care nu au fost înregistrate de peste 70 de ani la Paris – mercurul termometrelor urmând să atingă joi 41 de grade Celsius. Recordul actual datează din 1947, cu 40,4 grade Celsius.
În schimb, recordul de temperatură la nivelul întregii ţări, de 46 de grade Celsius înregistrat în sud, nu va fi depăşit.
Belgia a declanşat pentru prima dată alertă roşie de caniculă.
Miercuri, „temperaturile vor urca până aproape de recordurile absolute”, a anunţat Meteo Belgique, care se aşteaptă, spre exemplu, la 38 de grade Celsius la Seraing, în nord-estul ţării. Recordul istoric datează din 27 iunie 1947, când s-au înregistrat 38,8 grade Celsius, corectat la 36,6 grade Celsius în momentul introducerii unor noi metode de măsurare a temperaturilor.
Astfel, majoritatea serviciilor din oraşul Bruxelles se vor închide începând cu ora 13:00 miercuri, joi şi vineri, au anunţat autorităţile locale. În Flandra de Vest, guvernatorul a decretat marţi interdicţia de a fuma şi de a face focul în spaţii deschise pentru a evita incendiile.
Italia este la rândul său afectată de caniculă, iar autorităţile au ridicat alerta la nivelul 3 pentru miercuri în cinci oraşe – la Bolzano, Brescia, Florenţa, Perugia şi Torino.
Alerta de nivel 3 este declanşată în condiţiile unor „situaţii de urgenţă care pot afecta sănătatea persoanelor active şi sănătoase, nu doar a subgrupurilor cu risc, precum vârstnicii, copiii foarte mici şi persoanele cu boli cronice”, au afirmat autorităţile italiene.
Circa zece oraşe, inclusiv Roma, sunt vizate de alerta roşie de caniculă joi, care se aşteaptă a fi ziua cea mai fierbinte.
La rândul său, Marea Britanie ar putea avea şi ea cea mai fierbinte zi din istoria sa: „Probabil vom depăşi recordul de căldură pentru luna iulie, de 36,7 grade Celsius, şi există chiar posibilitatea de a depăşi recordul absolut de 38,5 grade Celsius”, a anunţat serviciul de meteorologie britanic (Met Office).
Olanda se află, de asemenea, sub alertă „portocalie”, cu excepţia insulelor din nord, iar în Germania mercurul va ajunge în zilele următoare la 41 de grade Celsius în regiunea Köln. În landul Saarland se aşteaptă să fie depăşit recordul absolut de 40,3 grade Celsius, datând din 2015, a anunţat agenţia meteo germană DWD.
În cele din urmă, jumătate din Elveţia se află sub alertă portocalie de caniculă, iar serviciul naţional de meteorologie anunţă o „dezgheţare majoră în munţii înalţi”, urmând să se înregistreze miercuri 0 grade Celsius la altitudinea de 4.800 de metri.