Omul de afaceri Ovidiu Tender a vandut pachetul majoritar detinut la societatea de asigurare-reasigurare Ardaf, in cadrul unei tranzactii deal pe piata Rasdaq.

 

Pretul la care s-a realizat tranzactia este de 0,13 lei/actiune, cu aproape 25% mai mic decat cel la care s-au tranzactionat titlurile companiei in ultimele zile pe piata, iar suma totala obtinuta pentru cele 56,19% din actiunile Ardaf este de circa 35 de milioane de euro.

 

In aceste conditii, compania a fost evaluata la 62 de milioane de euro potrivit tranzactiei respective. Evaluarea facuta de piata, dupa iesirea din actionariat a Tender SA, a crescut insa simtitor. Imediat dupa efectuarea tranzactiei, pretul a inceput sa creasca, ajungand, la ora 13:24, la 0,2160 lei pe actiune, iar valoarea de piata a Ardaf a urcat pana la 100 de milioane de euro.

 

Cumparatorul este PPF Investments Group prin intermediul companiei Sabile Limited inregistrata in Cipru. Tranzactia a fost aprobata in prealabil de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor si de Consiliul Concurentei.

 

PPF Investments detinea deja un pachet de 15% din Ardaf, cumparat saptamanile trecute de la avocatul Daniel Voicu.

 

De asemenea, fondul de investitii mai detine 20% din Romexterra Bank si societatea de asigurari RAI. Planurile PPF pentru Romania prevad investitii totale de 100 de milioane de euro in perioada urmatoare.

 

Sursa: Capital 01 Martie 2007