Printr-un comunicat de presă transmis de Direcţia Comunicare din cadrul Tender Group, omul de afaceri aduce la cunoştinţa mass-media că nici el, nici familia sa şi nici avocaţii care îl reprezintă nu au redactat şi trimis niciodată o astfel de cerere de graţiere presedintele României Klaus Werner lohannis.
"Cel sau cei care au făcut acest lucru au comis un fals, infracţiune aflată sub incidenţa Codului Penal, drept urmare voi face o plângere penală în acest sens prin avocaţii mei", susţine Tender.
"Cele susţinute de omul de afaceri se pot proba foarte uşor prin analiză grafologică a textului olograf, precum şi a semnăturii sale. Mai mult decât atât, pretinsa cerere de graţiere atribuită cu rea-intenţie lui Ovidiu Lucian Tender este datată 6 iunie 2015, dată la care acesta nu era încarcerat", precizează comunicatul citat.
Familia şi avocaţii lui Ovidiu Lucian Tender au menţionat că astăzi, 14 august 2015, omul de afaceri a trimis, prin intermediul acestora, o scrisoare către Administraţia Prezidenţială (ataşată cu număr de înregistrare) prin care expune falsul şi nedreptatea la care a fost supus în această situaţie.
Un document transmis de la Administraţia Prezidenţială, semnat de consilierul de stat Gabriel-Cristian Pişcociu la 22 iulie 2015, îi aducea la cunoştinţă lui Tender că I se restituie acestuia "cererea de graţiere individual adresată domnului Klaus Iohannis, Preşedintele României", pentru ca "în conformitate cu prevederile Legii 546/2002", cererea respectivă să fie completată cu unele acte.
La Preşedinţie există şi o cerere olografă trimisă în numele lui Tender, dar pe care omul de afaceri o contestă, susţinând că nu el este autorul.