Ceasurile au ajuns cel de-al şaselea departament ca mărime la celebra casă de licitaţii Christie’s, însumând anul trecut vânzări de peste 116 milioane de dolari. faţă de anul precedent, creşterea a fost de 26%, datorată în mare parte colecţionarilor din Asia. "Avem colecţionari noi care privesc ceasurile ca pe o investiţie alternativă. S-a format, de asemenea, o piaţă a trofeelor", a declarat, pentru New York Times, Sam Hines, şeful departamentului ceasuri al Christie’s în Asia. "Trofeele" sunt ceasuri foarte rare, uneori unicate. Anul trecut, cel mai scump ceas de mână vândut la licitaţie a fost un Patek Philippe chronograph din 1928, care s-a vândut la Geneva pentru 3,6 milioane de dolari, un preţ record pentru acel model.
Cererea pentru astfel de obiecte este influenţată doar parţial de caracteristicile, raritatea sau complexitatea lor. O influenţă mult mai mare are aura pe care producătorii exclusivişti de ceasuri au creat-o în jurul brandurilor lor, aşa cum galeriile de artă reuşesc să facă pentru artiştii pe care îi prezintă. Patek Philippe, cel mai bun performer la licitaţii, beneficiarul a opt din cele mai mari zece preţuri adjudecate la Christie’s în 2011, îşi asociază brandul cu tradiţia transmisă în familie. Reclamele sale prezintă taţi şi fii discutând despre poate reprezenta un ceas pentru relaţia lor. Breguet, în schimb, a înfăţişat în reclame câţiva dintre cei mai celebri posesori de ceasuri cu acest nume, inclusiv Napoleon, Maria Antoaneta şi Winston Churchill. Audemars Piguet a preferat o cale diferită, asociindu-se cu atleţi din sporturi care presupun precizie: golj, tenis, raliu.
Potrivit New York Times, ceasurile vechi rare s-au dovedit investiţii bune pentru cei care au ştiut să facă achiziţii inspirate, valoarea ajungând să se dubleze sau să se tripleze în câţiva ani. Şansele creşterii preţului în timp depinde de cât de puţine ceasuri dintr-un anumit model au fost produse, de cât de complicat este mecanismul acestora, dar şi de modul în care a fost întreţinut. Acestea dau unui ceas potenţial investiţional, altfel obiectul, oricât de exclusivist, rămâne doar un mod foarte costisitor de aflare a orei exacte. Paul Boutros, un inginer care colecţionează ceasuri Vacheron Constantin and Audemars Piguet, spune că proprietarii afectează adesea potenţialul investiţional al ceasului doar prin simpla purtare a acestuia, transpiraţia putând degrada mecanismul în timp. Înlocuiri ulterioare ale părţilor degradate rezolvă problema pentru posesor, dar îndepărtează interesul colecţionarilor care caută doar elemente originale.
Hugues de Pins, preşedintele Vacheron Constantin pentru America de Nord, companie care vinde ceasuri cu preţuri între 10.000 şi 800.000 de dolari, a sfătuit colecţionarii să cauteceasuri rare de aur sau platină şi să se concentreze pe modelele în ediţii limitate dacă speră ca valoarea achiziţiei să crească în timp. Compania a cumpărat recent la licitaţie un ceas rar de buzunar pe care l-a produs în 1918, pentru 1,7 milioane de dolari. Ceasul din aur de 20 de carate, deţinut iniţial de fabricantul de automobile James Ward Packard, stătuse neremarcat în seiful bancar al unei familii timp de 60 de ani.
