Invisible Nature, firma de consultanță strategică în domeniul sustenabilității corporative și al conservării mediului, a derulat în parteneriat cu Questia Group un studiu online pentru a afla cât de responsabili sunt românii în comportamentul lor de consum și cât de mult influențează alegerea aspecte precum proveniența, certificările de sustenabilitate sau ingredientele și materialele din care este realizat produsul, conform unui comunicat transmis de Invisible nature.
Derulată în perioada 23-28 februarie 2018, cercetarea are la bază un sondaj online efectuat pe un eșantion de 500 de respondenti, iar marja de eroare este de +/- 4% (raportată la populația online).
De unde își fac românii cumpărăturile și cât de mult contează originea produselor?
La nivel general, respondenții au declarat că își fac cumpărăturile în primul rând de la hypermarketuri (81.9%), principalele produse achiziționate fiind cele alimentare (ex: lactate, legume, carne) și cele de îngrijire personală . În ceea ce privește originea produselor, 63.2% dintre respondenți au răspuns că achiziționează atât produse locale cât și internaționale.
Când vine vorba de motivațiile pentru achiziționarea produselor locale, oamenii invocă atât aspecte raționale – sunt mai naturale (61.6%), sunt de o calitate mai bună (54.4%) – dar și aspecte emoționale– dorința de a sprijini economia locală (49.3%).
Produsele cu certificări de sustenabilitate trebuie să devină mai accesibile ca preț
La întrebarea ,,Pe care dintre următoarele certificări le cunoști?”, cele mai cunoscute certificări de către respondenți au reieșit a fi ,,frunza europeană” pentru agricultură ecologică (62.5%), EU Ecolabel (58.1%) și sigla ,,AE” (52.2%).
Însă atunci când vine vorba de aspectele la care se uită românii când cumpără produse alimentare sau non-alimentare, certificările contează doar pentru 27.2%. Ceea ce influențează cel mai mult decizia de cumpărare este prețul (76%) și ingredientele/conținutul (74.2%).
Alegeri sustenabile în industria de fashion
Într-o industrie în care marii jucători sunt din ce în ce mai preocupați de practicile de sustenabilitate si de reducerea impactului social și de mediu, studiul a analizat modul în care consumatorii se poziționează față de tendințele de consum responsabil.
La întrebarea ,, Pe care dintre următoarele tipuri de produse le-ai achiziționat vreodată ?”, 61.4% dintre respondenți au declarat că au cumpărat produse din bumbac organic, iar 21% produse care conțin materiale reciclate (ex: poliester reciclat).
De asemenea, 94% dintre respondenți donează produsele vestimentare pe care nu le mai poartă. Doar 8.3% le duc magazinelor care au programe de reciclare pentru textile.
Cine ar trebuie să fie responsabil pentru asigurarea sustenabilității produselor?
La întrebarea ,, În general, cine crezi că ar trebui sa fie responsabil pentru asigurarea sustenabilității produselor pe care le achiziționăm?”, principalii responsabili văzuți pentru a asigura sustenabilitatea produselor sunt atât companiile, cât și consumatorii.