În Mediterana de Est se menţine o tensiune controlată cu înfruntări reciproce, cu dialoguri şi vizite simbolice. Este clar că vizita de ieri a ministrului apărării naţionale, Hulusi Akar, pe insula Kastellorizo, şi în aceeaşi zi şi în acelaşi loc a preşedintelui Greciei are un înţeles simbolic din punctul de vedere al relaţiilor internaţionale.
În timp ce îşi continuă prospecţiunile seismice şi activităţile de foraj în Mediterana de Est, Turcia nu este deloc îngrijorată în privinţa apărării tuturor drepturilor sale în interiorul frontierelor sale maritime. Declară acest lucru într-un mod clar cu fiecare ocazie. Iar împotriva Greciei şi Franţei, care încearcă să o pună în faţa faptului împlinit, ingnorându-şi propriile drepturi şi legi, Turcia continuă să stea verticală şi fermă.
Grecia şi ţara ca o instigă, Franţa, continuă să alerge după o strategie diferită pentru amplificarea tensiunii.
Ce urmăreşte Franţa?
Franţa doreşte, pe de-o parte, să se plaseze în frunte prin intermediul UE, iar pe de altă parte, să scape de problemele pe care le are în politica internă, să se situeze în frunte şi în privinţa mărilor în noua perioadă şi să depăşească problemele cu care se confruntă în economie în ultimii ani, mai ales contracţia economică din cauza pandemiei de coronavirus, prin vânzarea de avioane de luptă. Dovada acestui fapt este vânzarea de avioane de luptă Greciei.
Bineînţeles, ceea ce este cel mai important, este dorinţa de a domina mările, de a fi prezentă în Mediterana de Est şi de a-şi consolida poziţia aici arătând că este un actor în această zonă.
În acest cadru, la summit-ul MED7, Franţa a încercat o colaborare împotriva Turciei, reunind pe insula Corsica Spania, Italia, Ciprul de Sud, Malta, Grecia şi Portugalia, şi să transmită mesajul că ea este liderul în Marea Mediterană. Nu se ştie cât succes a avut.
Iar pe de altă parte, înaintea reuniunii UE ce se va desfăşura la 24 septembrie, Franţa încearcă să-şi folosească toate atuurile şi prin activităţi de lobby să obţină impunerea de sancţiuni Turciei.
Dar este o realitate faptul că implicarea Franţei într-o aventură în Mediterana de Est, o ţară care nu are ieşire la această mare şi, care de asemenea, nu are niciun drept, înseamnă de fapt că-şi trage singură un glonţ în picior.
Care va fi decizia reuniunii UE?
Poate că este dificil să estimăm care va fi decizia reuniunii UE, ce se va desfăşura la 24 septembrie. Dar pare şi destul de dificil ca ţările membre ale Uniunii Europene să adopte decizii foarte radicale în sensul cerinţelor Greciei şi Franţei, să lase Turcia în afara regiunii, să creeze o nouă ecuaţie în Mediterana de Est fără Turcia şi să stabilească o nouă strategie.
Pentru că ţara care are cea mai lungă frontieră cu Mediterana de Est este Turcia. Turcia este ţara care din punctul de vedere al dreptului internaţional se află într-o poziţie justă. Din aceste motive, atunci când Uniunea Europeană va adopta decizii legate de Mediterana de Est, pe lângă cerinţele ţărilor membre trebuie să accepte şi consecinţele acestor hotărâri.
Ţările membre UE sunt obligate să aibă în vedere refugiaţii sirieni care aşteaptă în Turcia, activităţile comerciale ale companiilor ce aparţin ţărilor UE şi foarte mulţi alţi factori. Acesta este şi motivul pentru care Germania este mai prudentă în ceea ce priveşte Mediterana de Est.
Deci, atunci când se va adopta o decizie în legătură cu Turcia, cred că se vor gândi că nu se pot confrunta cu ea. Pentru că problema Mediteranei de Est, pe lângă superioritatea Turciei din numerose puncte de vedere şi poziţia ei strategică, a devenit pentru Turcia o problemă vitală şi o problemă naţională importantă cu care toată lumea este de acord.