Tensiunea este maximă în Mediterana de Est pe fondul conflictului din Libia, dar și al certurilor dintre Turcia și Grecia în jurul zăcămintelor de gaze. Ankara a făcut o adevărată „demonstrație de forță” în zonă după ce a scos la înaintare opt fregate și corvete escortate de elicoptere, precum și 17 avioane.
Nave de război şi avioane de vânătoare turce au efectuat manevre de anvergură în Mediterana de Est, a anunţat vineri Ministerul Apărării turc, într-o aparentă demonstraţie de forţă legată în special de conflictul din Libia, notează AFP, citată de Agerpres.
Opt fregate şi corvete, precum şi 17 avioane au participat joi la aceste exerciţii care au durat opt ore pe un traseu de 2.000 de km dus-întors, mergând de la Est spre Vest, a indicat ministerul într-un comunicat.
Acest exerciţiu denumit „Largul mării” a fost „efectuat cu succes”, a declarat ministerul, difuzând fotografii care arată avioane de vânătoare F-16 şi avioane-radar pe cale de a decola, precum şi nave de război escortate de elicoptere.
Presa de stat turcă a calificat aceste manevre drept o „demonstraţie de forţă”
Acest exerciţiu survine într-un moment în care tensiunile au crescut în Mediterana de Est: conflictul din Libia, unde Ankara joacă un rol major, şi fricţiunile între Turcia şi Grecia din cauza forajelor turceşti în zone contestate bogate în hidrocarburi.
În Libia, Turcia susţine Guvernul de uniune libian (GNA), condus de Fayez al-Sarraj, recunoscut de Naţiunile Unite, în faţa forţelor mareşalului Khalifa Haftar, omul forte din estul libian, susţinut în special de Egipt, Emiratele Arabe Unite (EAU) şi Rusia.
GNA a provocat în ultimele săptămâni înfrângeri usturătoare forţelor lui Haftar, datorită în special sprijinului dronelor înarmate turceşti şi al „consilierilor militari” desfăşuraţi de Ankara.
În acest context, Turcia s-a opus miercuri controlului de către o misiune navală a Uniunii Europene asupra unui cargo suspectat că încalcă embargoul ONU asupra livrărilor de arme Libiei. Cargoul era escortat de nave militare turceşti.
Cotidianul proguvernamental turc Yeni Safak a relatat de altfel vineri că Ankara ar putea stabili două baze în Libia, una la sud-vest de Tripoli (baza Al-Watiya), care ar primi drone, şi alta în oraşul portuar Misrata.
Manevrele anunţate vineri survin între altele în contextul escaladării tensiunilor în jurul zăcămintelor de gaze descoperite în ultimii ani în Mediterana de Est.
De mai multe luni, Turcia şi-a intensificat forajele de explorare în largul Ciprului, în pofida presiunilor din partea ţărilor europene, care le califică drept „ilegale”.