Tensiune maximă la Marea Neagră, aproape de România. SUA reacționează dur: E o escaladare neprovocată

rusia sua

Sursă: Dreamstime

Statele Unite au denunţat luni "escaladarea neprovocată" pe care o reprezintă decizia rusă de a limita navigaţia navelor militare şi oficiale străine în trei zone din largul Peninsulei Crimeea. Aceste declarații au fost făcute de purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.

„Aceasta reprezintă o nouă escaladare neprovocată în actuala campanie desfăşurată de Moscova care urmăreşte slăbirea şi destabilizarea Ucrainei”, a spus Ned Price, conform AFP, citat de Agerpres. El a sublininiat „profunda îngrijorare” a Washingtonului, în timp ce importante trupe ruse au fost poziţionate la frontiera cu Ucraina.

Rusia a anunţat vineri „suspendarea” pe o perioadă de şase luni, între 24 aprilie şi 31 octombrie, „trecerea prin apele teritoriale ale Federaţiei Ruse pentru navele militare şi alte nave oficiale străine”.

Măsura de suspendare vizează trei zone. Una este în largul Peninsulei Kerci, în apropierea strâmtorii cu acelaşi nume, care leagă Marea Neagră de Marea Azov şi care este de o importanţă crucială pentru exporturile de cereale sau oţel produse în Ucraina.

Tensiunile ruso-ucrainene cresc în intensitate de mai multe săptămâni. Guvernul ucrainean se teme că Moscova caută să provoace un casus belli pentru a încerca să justifice o operaţiune armată, în timp ce Rusia acuză Kievul că pregăteşte o ofensivă împotriva separatiştilor proruşi în estul Ucrainei.

SUA cere Rusiei să înceteze hărțuirea navelor din regiune

Statele Unite „îndeamnă Rusia să înceteze hărţuirea navelor din regiune şi să reducă numărul trupelor sale de-a lungul frontierei cu Ucraina”, a spus purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat.

Ţările membre ale NATO şi-au exprimat deja „îngrijorarea” vineri cu privire la manevrele maritime ale Moscovei şi au cerut Rusiei să garanteze „accesul liber” la porturile ucrainene din Marea Azov.

Pe de altă parte, forţe ruse la frontiera ucraineană, estimate la 100.000 de soldaţi de către Uniunea Europeană, ar fi mai importante decât în timpul invaziei Crimeei în 2014, a estimat Pentagonul luni. Uniunea Europeană a afirmat luni că se teme de “un incident” în urma “celei mai masive desfăşurări” de trupe ruseşti înregistrate vreodată la frontiera cu Ucraina.

”Există un risc de escaladare prin desfăşurarea a 100.000 de militari ruşi la frontiera cu Ucraina. Este vorba despre desfăşurarea cea mai masivă la care am asistat vreodată”, a indicat şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell. El a făcut aceste afirmații la finalul unei reuniuni în sistem de videoconferinţă a miniştrilor de externe din UE, potrivit textului publicat de serviciile sale.