Mecanismul cerere/oferta de reglare a preturilor la titei a fost perturbat la sfarsitul anului 1997 de criza financiara care a facut inconjurul Pamantului, din Asia de Sud – Est pana in America Latina. In decurs de un an, pretul barilului de titei a scazut de la 24 USD/baril in ianuarie 1997, la 9–10 USD/baril la inceputul anului 1998. Incepand din martie 1998 s-a declansat miscarea OPEC de reducere a productiei de titei, pentru a restabili echilibrul cerere/oferta, care s-a soldat cu revenirea treptata la nivelul de pret de 24 USD/baril la sfarsitul anului 1999. Ceea ce s-a intamplat insa in acest an este mai putin rezultatul politicii OPEC si mai mult efectul unor previziuni eronate asupra evolutiei pietei mondiale a petrolului. Analistii califica azi drept evenimente impredictibile revenirea rapida a economiilor atinse de criza financiara 1997 – 1998, mentinerea pe termen lung a cresterii economice in SUA – cel mai mare importator de petrol – si intensificarea masurilor oficiale, guvernamentale si voluntare, ale companiilor petroliere de realizare a unor combustibili mai curati, prin ameliorarea tehnologiilor.
Economia americana nu raspunde la frana
Pornind de la preocuparile Biroului Federal de Rezerve din SUA de a incetini ritmul cresterii, Departamentul Energiei al SUA a estimat cresterea cererii mondiale de titei in anul 2000 la o rata de 1,8% fata de o crestere de 1,4% in 1999 si de 2,5% pentru anul 2001. Mizand pe o imbunatatire a raportului cerere/oferta prin „racirea” economiei americane, rafinariile din SUA au amanat, la inceputul anului, refacerea stocurilor de titei in vederea varfului de consum din vara 2000, fiind grevate si de cheltuielile de circa 90 de miliarde USD in investitii de adaptare a tehnologiilor la cerintele de protectia mediului. Atat asteptarile rafinariilor, cat si ale speculatorilor la termen au fost insa infirmate de evolutia pietei, ceea ce a declansat lupta pentru refacerea stocurilor in conditii de panica. Rezultatul a fost atingerea unui nou varf al pretului petrolului pe piata mondiala, de 34 USD pe baril la inceputul lunii martie 2000. In momentul respectiv, OPEC a promis o suplimentare a livrarilor celor 11 tari membre (zece fara Irak ) cu 1,7 milioane de barili pe zi, cota crescuta apoi la 2,3–2,5 milioane barili pe zi. si intr-adevar, in prezent, Agentia Internationala a Energiei, cu sediul la Paris, raporteaza ca productia mondiala de petrol depaseste in medie cu 1,9 milioane de barili consumul zilnic mondial. Este cel mai indragit argument al oficialilor OPEC, in sensul ca turbulentele de pe piata petroliera nu ar avea legatura cu oferta, si cu atat mai putin sunt responsabili pentru evolutia pretului la pompa. Intarirea pozitiei pe piata a marilor companii petroliere prin fuziuni le-a permis acestora sa creasca pretul benzinei la consumator cu 40% in ultimii doi ani, inclusiv prin dublarea ratei profitului in rafinare. Valul de fuziuni a avut ca protagonisti giganti ai petrolului, cum sunt : Exxon si Mobil, Amoco si Arco, Total Fin si Elf. Fata de noul varf de de pret la care s-a ajuns in iunie a.c., de 31,37 USD/baril, la Reuniunea OPEC de la Viena, din iunie, s-a stabilit ca o noua majorare de cota sa fie pusa in aplicare numai daca in decurs de 20 de zile lucratoare incepand din 7 iulie, pretul mediu pe OPEC nu va cobori sub 28 USD/baril, pret existent la 1 iulie 2000. Nu poate fi ignorat nici faptul ca ingrijorarile privind incalzirea atmosferei terestre vor deveni, spre sfarsitul acestui an, dintr-o problema declarativa, o norma coercitiva, inclusiv sau in primul rand pentru companiile petroliere.
Pentru sfarsitul anului 2000, este programata intalnirea reprezentantilor guvernamentali ai tarilor dezvoltate, care au semnat in 1997 Protocolul dela Kyoto. Prin acest document, tarile participante s-au angajat sa reduca pe toate caile emisiile de carbon care provoaca incalzirea globala.
In Romania, costurile energiei sunt mari
Noua reuniune isi propune sa discute modul de punere in aplicare a Protocolului. Prima si cea mai la indemana cale avuta in vedere este inlocuirea produselor petroliere cu gaze naturale, care au o combustie mai completa si deci mai curata. Din aceasta cauza, pentru perioada 2000–2010 este de asteptat o dublare a cererii de gaze in comparatie cu evolutia cererii de petrol. Desigur ca preocuparile pentru substituirea combustibililor fosili dateaza inca din anii socului petrolier (1973 -1974), cu rezultate notabile in ceea ce priveste cresterea randamentelor. Sunt avansate cercetarile in domeniul reciclarii energiei, motoarelor electrice cu baterii pentru autovehicule, obtinerea benzinei vegetale, utilizarea energiilor solara si eoliana. Fata de aceste preocupari de restructurare din tarile occidentale, zona Europei Centrale si de Est pare mult mai descoperita.
Decalajele tehnologice care se mai mentin intre estul si vestul continentului greveaza inca sensibil factura energetica a tarilor in tranzitie. Pentru Romania, tributara in mare masura modelului sovietic de dezvoltare industriala, cu mastodonti energofagi in mai toate ramurile, costurile energiei pe unitatea de produs intern brut sunt inca de cateva ori mai mari decat in Occident. Poate parea o strategie impotrva timpului segmentarea lanturilor energiei: productie, transport, distributie, in momentul in care pe piata mondiala se produc fuziuni, dar pentru o tara de marimea Romaniei, nu exista alta solutie de promovare a concurentei si de contracarare a politicilor nocive de monopol.