„Statele Unite ale Americii trebuie să corecteze imediat gestul eronat de a vinde arme Taiwanului şi să înceteze să se mai joace cu focul în probleme legate de Taiwan.
Vânzarea de arme de către SUA regiunii chineze Taiwan încalcă grav principiul ”o singură China” şi cele trei comunicate comune China-SUA, mai ales pe cel din 17 august”, a spus Ma Xiaoguang, purtător de cuvânt al Biroului pentru probleme taiwaneze din cadrul Consiliului de Stat din China, miercuri, 6 aprilie, relatează AFP.
„Gesturile provocatoare ale autorităţii Partidului Democrat Progresist (PDP) de a căuta „independenţa taiwaneză” în complot cu forţe externe nu vor face decât să-i împingă pe compatrioţii taiwanezi, puţin câte puţin, într-un abis al suferinţei”, a completat Ma Xiaoguang.
Reamintim că marți, 5 aprilie, Pentagonul a informat că Guvernul de la Washington a aprobat vânzarea de echipament militar și servicii de formare de până la 95 de milioane de dolari americani Taiwanului pentru a-și întreţine sistemul de apărare antiaeriană Patriot.
SUA trimite armament militar în Taiwan
Tranzacţia ar trebui finalizată într-o lună, a estimat instituția respectivă. Patriot este un sistem de rachete sol-aer mobil, ce oferă o apărare crucială împotriva avioanelor de luptă chineze.
Pentagonul a explicat că echipamentul militar și servicii de formare oferite vor fi „un factor extern de descurajare împotriva ameninţărilor regionale şi pentru a întări apărarea teritoriului”.
Deși Guvernul de la Washington recunoaşte diplomatic Beijingul, şi nu Taipeiul, Congresul SUA s-a angajat să vândă armamentul militar Taiwanului.
„Această vânzare va ajuta la menţinerea densităţii rachetelor (…) şi va asigura pregătirea pentru operaţiuni aeriene”, a explicat Agenţia pentru Cooperare în Domeniul Apărării şi Securităţii, o entitate a Departamentului Apărării din SUA, într-un comunicat de presă.
Taiwan: Guvernul nostru va continua să-şi consolideze sistemele de apărare
Ministerul de Externe din Taiwan a apreciat ajutorul militar american, subliniind că echipamentul livrat va ajuta armata națională în confruntarea sa cu „expansiunea şi provocările militare continue ale Beijingului.”
„Taiwan trebuie să-şi demonstreze pe deplin hotărârea fermă de a se apăra. Guvernul nostru va continua să-şi consolideze sistemele de apărare şi capacităţile de luptă asimetrice”, a transmis Ministerul de Externe din Taiwan.
Reamintim că o vânzare similară a fost aprobată în februarie, valorând 100 de milioane de dolari americani. La fel, echipamentul militar a fost destinat sistemelor de apărare antiaeriană şi antirachetă pentru a răspunde la incursiunile avioanelor de război chineze.
Aceasta este a treia vânzare de armament milutar aprobată de preşedintele american Joe Biden. Prima aprobare a fost în august 2021 pentru o livrare de 40 de tunuri autopropulsate M109A6 de 155 mm.